Cernăuţi, acum un veac (66)

Mitropolitul Petru Movilă

Movilă (Petru). La 13 octombrie 2002, cu prilejul împlinirii a 360 de ani de la organizarea Sinodului de la Iaşi (1642-2002), la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, a fost proclamată solemn canonizarea Sfântului Ierarh Petru Movilă, Mitropolitul Kievului şi Galiţiei. Proclamarea canonizării a avut loc în România, după ce, în anul 1997, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi-a însuşit cu smerenie canonizarea Sfântului Ierarh Petru Movilă, Mitropolitul Kievului, făcută de Biserica Ortodoxă Ucraineană în decembrie 1996, şi a hotărât că ziua de pomenire a acestuia, în calendarul Ortodox Român, să fie data de 22 decembrie, ziua trecerii sale la Domnul. Sinodul de la Iaşi a fost, la vremea lui, un eveniment de însemnătate mondială în lumea zbuciumată a ortodoxiei. În octombrie 1642, la Iaşi, în Sala Gotică a Bisericii „Trei Ierarhi“, o seamă de înalţi prelaţi, reprezentanţi ai Ortodoxiei ruse/rusine (ucrainene), greceşti şi latine discutau pe marginea unui act extrem de important pentru Biserica Răsăritului – „Mărturisirea de credinţă” a Mitropolitului Kievului, Petru Movilă. Era o „pravilă” stabilită de acesta pentru Biserica Ortodoxă din Ucraina, ce avea să fie extinsă, în urma Sinodului de la Iaşi, în întreaga Ortodoxie.

Însemnătatea acestui eveniment poate fi înţeleasă pe deplin doar dacă evaluăm contextul istoric al epocii. Totul porneşte din teritoriul actual al Ucrainei, pământ ortodox, aflat la acea vreme sub dominaţia Poloniei, stat romano-catolic. Astfel, în anii 1595- 1596, aici se realizase o unire (uniaţie) a unei părţi a Bisericii Ortodoxe din Ucraina cu Biserica Romei (Catolică) din Polonia, aşa cum peste aproape un secol şi jumătate avea să se întâmple şi în Transilvania. În 1633, Petru Movilă devine Mitropolit al Kievului şi Galiţiei, fiind hirotonisit în Biserica Ortodoxă numită şi azi „Valahă” din Liov, la 28 aprilie 1633. În această calitate, el încearcă să întărească Biserica Ortodoxă din teritoriile actuale ale Ucrainei, aflată în suferinţă şi slăbită din cauza Uniaţiei. Cu profund simţ de responsabilitate pastorală, dornic să aducă pace şi unitate în Biserică, eruditul Mitropolit al Kievului, Petru Movilă, descendent al familiei domnitoare moldave a Movileştilor, născut la Suceava în 1596, a scris, în limba latină, o „Mărturisire de credinţă”, numită „Expositio fidei” („Expunere a credinţei”), care a fost examinată şi diortosită de Sinodul de la Iaşi, apoi tradusă în limba greacă de alt teolog ortodox erudit, Meletie Sirigul. Şi trimisă, în 27 octombrie 1642, Patriarhiei Constantinopolului, care a aprobat-o în Sinodul ei din 11 martie 1643, prezidat de însuşi Patriarhul Partenie I. Sinodul a fost organizat de Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului, cu generozitatea şi sprijinul material al domnitorului Moldovei, Vasile Lupu, care susţinea nu numai Bisericile Ortodoxe din Galiţia, dar şi din Imperiul Otoman, mai ales la Sfântul Munte Athos. Scopul principal al convocării Sinodului şi al lucrărilor lui a fost necesitatea unui răspuns teologic-pastoral clar, concis şi util pentru clerul şi credincioşii ortodocşi, tulburaţi şi derutaţi de controversele legate de „Mărturisirea de Credinţă” atribuită Patriarhului Ecumenic Chiril Lukaris, publicată în 1629 la Geneva în latină, iar în 1633 în greacă, mărturisire care se abătea grav de la credinţa ortodoxă. Sinodul de la Iaşi nu-l condamnă pe Chiril Lukaris după moartea tragică a acestuia (1638), ci aduce în locul mărturisirii sale una diferită, curat ortodoxă şi anume „Mărturisirea de Credinţă” a lui Petru Movilă, care va fi însuşită apoi de absolut toate Patriarhiile Ortodoxe din Răsărit. Mai târziu, în anul 1696, Patriarhul Adrian al Moscovei recomandă Mărturisirea Ortodoxă din 1642 ca pe o „carte de Dumnezeu insuflată”. Multele ediţii şi traduceri (greacă, latină, română, rusă, sârbă, olandeză, germană, engleză, franceză) ale acestei Mărturisiri Ortodoxe arată importanţa ei. Această mărturisire „şi-a câştigat un loc neatins de nici o altă lucrare similară din cadrul teologiei simbolice Ortodoxe”, constată istoricul Alexandru Elian. Cea dintâi traducere românească a ei apare la Buzău în 1691, urmată apoi de alte numeroase ediţii (20 până în prezent). Atât Sinodul de la Iaşi, cât şi lucrarea lui Petru Movilă, Mitropolitul Kievului, canonizat de Biserica Ortodoxă Ucraineană în 1996, canonizare însuşită şi de Biserica Ortodoxă Română în 1997 şi 2002, ne îndeamnă să ne ostenim pentru dreapta credinţă în duh de comuniune, coresponsabilitate şi cooperare între Biserici şi popoare, pentru ca – scria cel citat – „Evanghelia iubirii lui Hristos pentru lume să fie înţeleasă ca Evanghelie a Păcii, Iubirii, Mântuirii şi Vieţii Sfinte”. Bust. „Arhiva Fundaţiei Culturale Leca Morariu păstrează mărturii despre implicarea – salutară – a profesorilor Alexandru-Tzigara Samurcaş şi Leca Morariu în validarea materializării proiectului statuii lui Ciprian Porumbescu, cea aflată şi azi în centrul oraşului Suceava. Mulţumim doamnei Maria Olar pentru grija ce o poartă acestei arhive.” (Pr. Gabriel Herea) (În foto: Tzigara Samurcaş, Ortisie Popescu (arboreşeanul) şi Leca Morariu, parte a comisiei care a validat proiectul – modelul – bustului lui Ciprian Porumbescu, aflat astăzi în parcul central al municipiului Suceava).

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: