De sus

Când, cu nişte ani în urmă, eram la Londra şi aveam în programul turistic o înălţare în Ochi (London Eye), unii l-au respectat spre a vedea oraşul de sus, alţii nu, preferând să-l observe, în detalii, de jos, de pe malurile Tamisei. Când s-au reîntâlnit, s-au privit unii pe alţii ca pe nişte ciudaţi. Iar când la Paris era în program o urcare în Turnul Eiffel, unii l-au respectat, spre a admira oraşul de sus, iar alţii nu, optând să se plimbe la pas pe malul Senei şi să poposească la câte-o terasă, cu ochii după bateaux mouches. De asemenea, când s-au revăzut, s-au privit unii pe alţii ca pe nişte ciudaţi (cum să nu vrei de sus?; cum să nu vrei de jos?)…

…Iată că bucovinenii care asta aşteaptă au iar ocazia de a se înălţa, din preajma râului Suceava, într-o roată panoramică de 30 de metri înălţime. Ce vor vedea ei de acolo, de sus? Aş zice că, poate, versantul Iţcanilor vechi, locul de unde, potrivit legendei, încep, dimpreună, Suceava şi Moldova. Şi ce-ar mai putea vedea? Desigur, parte din Suceava de azi, aşa cum este, aşa cum se vede. (De sus, îmi amintesc cu nostalgie că am văzut-o în urmă cu vreo 35 de ani, aşa cum era atunci, lansat din turnul de paraşutism de pe malul râului, mai în amonte.) Şi ce s-ar mai putea vedea?… Presupun că inclusiv Suceava de mâine şi de poimâine, poate că aproape aşa cum şi-ar dori-o cei care vor să se înalţe şi s-o privească de sus, cu superioritatea celor care se simt în stare să pună umărul şi vorba ca s-o ridice.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: