În baza datelor şi informaţiilor deţinute în cadrul Planului Comun de Acţiune „Scutul Pădurii”, poliţişti din cadrul IPJ Suceava – Serviciul Ordine Publică – Biroul Protecţia Fondului Forestier şi Piscicol, împreună cu lucrători din cadrul Gărzii Forestiere Suceava, au efectuat, joi, un control pe linia respectării prevederilor legale privind achiziţia, debitarea şi comercializarea materialelor lemnoase la o societate din Voitinel.
În urma efectuării balanţei dintre stocurile scriptice raportate în SUMAL 2.0 şi stocurile faptice inventariate în depozitul societăţii, s-a constatat că operatorul economic deţine în depozit cantitatea totală de 21,93 mc material lemnos (cherestea răşinoase, lemn foc fag şi frasin şi lemn de lucru anin), fără documente de provenienţă legală. De asemenea, s-a constatat că operatorul nu deţine în depozit 11,23 mc de material lemnos (lemn de foc răşinoase şi paltin). Totodată, s-a constatat că operatorul nu a împrejmuit depozitul conform legislaţiei silvice şi nu respectă modul de efectuare a fotografiilor şi cel de operare a datelor în aplicaţia SUMAL 2.0.
Poliţiştii au dispus sancţionarea contravenţională a societăţii, aplicându-se 5 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 15.000 lei. Ca măsură complementară s-a dispus confiscarea a 33,16 mc de material lemnos în valoare de 11.593 lei (preţ stabilit conform Ordinului 119/2022).
Tot joi, la ora 20.15, poliţiştii din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Gălăneşti, în timp ce executau serviciul de patrulare pe raza comunei Putna, au oprit pentru control o autoutilitară care circula pe DN 2H din localitate, transportând material lemnos (buştean gater), condusă fiind de un bărbat din Putna.
Cu ocazia verificărilor efectuate s-a constatat că şoferul nu posedă aviz de însoţire pentru materialul lemnos transportat. Din acest motiv, transportul a fost condus la FPL Putna – Ocolul Silvic Putna, unde s-a solicitat sprijinul unui tehnician silvic. În urma inventarierii s-a stabilit că în autoutilitară se transportau 3,37 mc buştean de gater, în valoare de 1968,08 lei. Şoferul a fost sancţionat contravenţional conform prevederilor Legii nr. 171/2010 modificată; materialul lemnos a fost confiscat, fiind predat în custodia OS Putna.
Tot joi, la ora 17:25, poliţiştii din cadrul Biroului de Ordine Publică – Poliţia Municipiului Vatra Dornei, în timp ce acţionau conform Planului de Acţiune „Scutul pădurii”, au procedat la oprirea în trafic a unei autoutilitarei la volanul căreia se afla un bărbat din Şaru Dornei, care transporta 1,77 mc lemn de foc esenţă molid fără documente de provenienţă. Conducătorul auto a fost sancţionat conform prevederilor art. 19 alin. 1 lit. „a” din Legea nr. 171/2010, iar cei 1,77 mc, în valoare de 221,25 lei, au fost confiscaţi şi predaţi lucrătorilor silvici din cadrul OS Vatra Dornei.
„Poliţiştii atrag atenţia asupra respectării legislaţiei în domeniul silvic; acţiuni şi controale în vederea celor care comit delicte silvice vor fi desfăşurate şi în perioada următoare în vederea identificării şi tragerii la răspundere a celor care încalcă normele în vigoare” a transmis IPJ Suceava. (N.B.)
























Comentarii