Moldoviţa, Panaci, Putna, Şaru Dornei şi Vama au devenit staţiuni turistice de interes local

> Suceava este judeţul cu cele mai multe localităţi destinaţii turistice din ţară, a transmis preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunţat, marţi, că au fost emise noi acte normative ale guvernului de recunoaştere a localităţilor destinaţii  turistice de interes local din judeţul Suceava.

Flutur a reamintit că judeţul Suceava are 15 localităţi atestate ca staţiuni turistice de interes naţional şi local, cărora li se vor adăuga încă cinci, respectiv localităţile Moldoviţa, Panaci, Putna, Şaru Dornei şi Vama.

Potrivit preşedintelui CJ Suceava, ultimul proiect de act normativ al guvernului referitor la aceste localităţi este binevenit şi, în acest fel, judeţul Suceava devine judeţul cu cele mai multe localităţi destinaţii turistice din ţară.

„Preocuparea noastră este să transformăm Bucovina în pol de dezvoltare turistică prin proiecte finanţate din fonduri europene, în primul rând prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Reamintim că am depus fişa de proiect pentru introducerea trenului turistic Suceava – Vatra Dornei, modernizarea aerodromurilor şi hergheliilor din judeţ, pentru Tabăra Bucşoaia şi altele” a precizat Gheorghe Flutur. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: