Soluţia ministrului Agriculturii, Adrian Chesnoiu, pentru scăderea preţurilor produselor alimentare:

Panouri solare, pompe de căldură şi staţii de biogaz pentru fermierii şi procesatorii români

Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, a declarat, vineri, la Fălticeni, că, pentru scăderea preţurilor produselor alimentare realizate în România, una dintre soluţii este ca fermierii şi procesatorii să-şi asigure energia necesară, iar în acest sens propune ca din fondurile de modernizare să se asigure finanţarea instalaţiilor de producere a energiei.

„Pentru a reduce costurile de producţie, am discutat cu ministrul Energiei ca o parte din fondurile de modernizare pe care România le are la dispoziţie să fie direcţionată către fermieri şi către industria alimentară, astfel încât într-o perioadă scurtă de timp să le asigurăm independenţa energetică eliminând, practic, un factor de risc” a spus Adrian Chesnoiu.

„În momentul în care un fermier sau o unitate de procesare îşi are asigurată energia electrică de care are nevoie, atunci, cu siguranţă, şi costurile de producţie scad”, a continuat ministrul.

El a precizat că se pot utiliza acoperişurile fermelor, ale unităţilor de procesare, unde să fie montate panouri fotovoltaice, că pot fi instalate pompe de căldură, staţii de biogaz sau de biomasă astfel încât să se poată acorda fermierilor români şi celor din industria alimentară cât mai multă eficienţă.

„Vor fi fonduri la dispoziţia fermierilor pentru a face aceste investiţii din fondul de modernizare pe care îl avem la dispoziţie cu o cotă de cofinanţare aşa cum prevede Regulamentul European” a spus Chesnoiu.

Ministrul a recunoscut că necesarul pentru asemenea investiţii este uriaş, dar a spus că, din cele 16 miliarde de euro pe care le are România la dispoziţie, vrea ca două miliarde de euro să fie duse către agricultură şi industria alimentară.

„Acum lucrăm cu Ministerul Energiei la ghidurile de finanţare, astfel încât după ce primim acordul Băncii Europene de Investiţii să deschidem liniile de finanţare. Măsura va fi implementată prin AFIR, astfel încât mecanismele deja implementate acolo să fie utilizate şi pentru gestionarea acestor fonduri” a mai spus ministrul Adrian Chesnoiu. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI