Tribunalul Suceava decide repunerea lui Traian Andronachi în funcţia de manager al Spitalului Municipal Rădăuţi

> Decizia nu este definitivă

Tribunalul Suceava a decis, ieri, repunerea în funcţia de manager al Spitalului Municipal Rădăuţi a lui Traian Andronachi.

Potrivit deciziei Tribunalului Suceava, se dispune repunerea reclamantului în situaţia anterioară prin reintegrarea acestuia în funcţia de manager al Spitalului „Sf. Doctori Cosma şi Damian” Rădăuţi.

Totodată, instanţa obligă pârâţii Municipiul Rădăuţi şi Spitalul „Sf. Doctori Cosma şi Damian” Rădăuţi la plata drepturilor băneşti cuvenite conform contractului de management nr. 9187/2020 pentru perioada cuprinsă între data de 10 martie 2021 şi data reintegrării efective, actualizate cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală aferentă de la data exigibilităţii acestor drepturi şi până la plata lor efectivă.

Aceiaşi pârâţi sunt obligaţi să îi plătească reclamantului 1.500 de lei, cu titlul de cheltuieli de judecată.

Decizia Tribunalului Suceava este cu drept de recurs.

Managerul Spitalului Municipal Rădăuţi, Traian Andronachi, a fost demis în şedinţa din 5 martie 2021 a consiliului de administraţie al unităţii spitaliceşti.

Prin decizia de joi, Tribunalul Suceava a decis anularea Dispoziţiei nr. 123 din 9 martie 2021 emisă de primarul municipiului Rădăuţi şi a Hotărârii nr. 99 din 5 martie 2021 emisă de Consiliul de Administraţie al Spitalului „Sf. Doctori Cosma şi Damian” Rădăuţi, prin care Traian Andronachi a fost demis din funcţia de manager al spitalului rădăuţean. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI