> În spitalele din judeţ, ieri erau internaţi 19 pacienţi cu COVID-19, între care 2 minori
În anterioarele 24 de ore au fost înregistrate 182 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, cu 118 mai puţine faţă de ziua anterioară. Dintre cazurile noi, 19 sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 14 persoane au fost reconfirmate pozitiv, a transmis ieri Ministerul Sănătăţii.
În lista pe judeţe, Suceava se înscria ieri cu un total de 58.237 de cazuri de la debutul pandemiei, între care 5 cazuri noi, incidenţa înregistrată la 14 zile fiind 0,16.
Un deces şi 79 de bolnavi la ATI
Până joi, 65.686 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat.
În intervalul 1.06.2022 (ora 10) – 2.06.2022 (ora 10), INSP a raportat un deces (bărbat). Nu au fost raportate decese survenite anterior intervalului de referinţă.
Decesul a fost înregistrat la categoria de vârstă 60-69 de ani. Pacientul care a decedat nu era vaccinat şi prezenta comorbidităţi, a precizat Ministerul Sănătăţii.
În unităţile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secţii cu COVID-19 era ieri 484, cu 14 mai puţine faţă de ziua de miercuri. La ATI erau internate 79 de persoane, cu una mai mult faţă de ziua anterioară. Dintre cei 79 pacienţi internaţi la ATI, 71 sunt nevaccinaţi.
Din totalul pacienţilor internaţi, 32 sunt minori, toţi fiind internaţi în secţii, cu unu în plus faţă de ziua anterioară. La ATI nu erau internaţi minori.
În spitalele din judeţ, ieri erau internaţi 19 bolnavi de COVID-19, între care 2 minori. Dintre adulţi, 2 erau trataţi pe secţii ATI.
În anterioarele 24 de ore au fost efectuate 2.033 de teste RT-PCR (875 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical, 1.158 la cerere) şi 6.590 de teste rapide antigenice.
Până joi, la nivel naţional, au fost prelucrate 13.124.070 de teste RT-PCR şi 10.094.622 de teste rapide antigenice.


























Comentarii