În cadrul unei campanii de promovare a carierei militare în cadrul Forţelor Aeriene Române

Un avion militar a survolat municipiul Suceava

Statul Major al Forţelor Aeriene desfăşoară o campanie de promovare a ofertei educaţionale a Forţelor Aeriene în garnizoanele Suceava, Piatra Neamţ şi Bacău, iar marţi, 24 mai, aceasta s-a desfăşurat la Colegiul Tehnic „Samuil Isopescu” din Suceava.

Potrivit unui comunicat al Statului Major al Forţelor Aeriene, în cadrul întrunirilor, desfăşurate cu sprijinul centrelor militare judeţene, atât elevii de liceu, cât şi persoanele interesate de o carieră militară, urma să afle detalii privind oferta educaţională a învăţământului militar de aviaţie, dar şi condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească pentru a fi selecţionaţi şi a urma cursurile acestor instituţii militare de învăţământ superior şi postliceal.

Totodată, urma să li se prezinte aspecte legate de cariera piloţilor şi a militarilor Forţelor Aeriene, oferite de reprezentanţi ai Academiei Forţelor Aeriene „Henri Coandă”, ai Şcolii Militare de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Aeriene „Traian Vuia”, de militari din cadrul bazelor aeriene şi de la subunităţile de radiolocaţie ai Brigăzii 76 Supraveghere, Cercetare şi Avertizare Timpurie prin Radiolocaţie.

„La sfârşitul fiecărei activităţi, în funcţie de condiţiile meteorologice, aeronave aparţinând Forţelor Aeriene Române vor survola locaţiile” s-a spus într-un comunicat de ieri.

Aflăm că activitatea a fost condusă de reprezentanţi ai Oficiului personal şi mobilizare din cadrul Statului Major al Forţelor Aeriene, iar la activitate urma să participe „atât elevii din clasele terminale din colegiile tehnice şi reale din judeţele vizate, respectiv Suceava, Neamţ şi Bacău, cât şi persoanele interesate de o carieră militară” potrivit comunicatului recepţionat ieri…, după ce, la prânz, un avion de vânătoare a spart seninul şi liniştea de peste municipiul Suceava. (N.B.; D.L.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: