Proiectul managerial al dr. Alexandru Calancea la SJU Suceava va fi axat pe nevoile pacientului şi creşterea calităţii actului medical

> Nu trebuie să existe în SJU Suceava alte interese decât interesul pacientului, consideră medicul

Managerul interimar al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava, dr. Alexandru Calancea, a declarat, ieri, la Subiectul Zilei de la News Bucovina, că principalul obiectiv pe care îl are în proiectul de management cu care va participa la concursul pentru funcţia de manager al unităţii spitaliceşti este interesul pacientului.

„Acest spital merită o conducere performantă care să crească calitatea actului medical şi să vină în sprijinul tuturor pacienţilor. Îmi doresc ca la acest concurs care se va organiza în următoarea perioadă să participe cât mai mulţi doritori pentru că selecţia trebuie să fie extrem de riguroasă, trebuie să fie ales cel mai bun dintre cei mai buni astfel încât acest spital să performeze în continuare” a spus dr. Calancea.

El a spus că, în ultimii 2 ani, unitatea spitalicească a trecut printr-o perioadă extrem de dificilă, precizând că de la 1 iulie 2020, când a preluat mandatul de manager interimar, dorinţa sa şi a tuturor a fost stabilizarea acestui spital care era într-un picaj liber.

Dr. Calancea a amintit că SJU Suceava era spital Covid, iar întregul judeţ era privat de serviciile medicale oferite de această unitate spitalicească de urgenţă, cu specialităţi unice.

„Dorinţa noastră, a tuturor şi a conducerii care a fost înainte mea a fost să stabilizeze picajul acestui spital. Uşor-uşor, acest spital a început să-şi reia activitatea, pacienţii au început să-şi reia încrederea în acest spital şi în continuare conducerea care va fi instalată de la data de 1 iulie trebuie să meargă în acest trend de a performa în acest spital, pentru că avem cu ce. Avem posibilitatea şi e păcat să nu ne dorim mai mult de la noi, să venim în sprijinul pacientului” a declarat managerul interimar al SJU Suceava.

În ceea ce priveşte participarea la concursul de manager, el a spus că proiectul său va fi axat pe nevoile pacientului.

„Mi-am dat seama în aceşti 2 ani de zile, iar pandemia ne-a arătat tuturor, cam care sunt deficienţele sistemului medical românesc în general şi cam care sunt nevoile pacientului. Poate că până la pandemie multe lucruri nu le cunoşteam, nu le înţelegeam în totalitate, dar această pandemie ne-a dezvăluit foarte multe deficienţe ale sistemului medical” a spus managerul SJU Suceava.

El a subliniat că dacă acest spital arată foarte bine, din punctul său de vedere trebuie mers de acum foarte mult pe creşterea calităţii actului medical.

„Dacă echipa managerială care va fi instalată în viitorul apropiat va înţelege acest aspect eu spun că toate eforturile vor fi făcute în această direcţie astfel încât toţi colegii din spital vor înţelege că acest spital nu are altă direcţie decât în folosul pacientului” a spus dr. Calancea.

Totodată, dr. Alexandru Calancea a arătat că în continuare vor trebui aduse la SJU Suceava specialităţi care nu există în momentul de faţă şi că aşteaptă cu nerăbdare ca radioterapia să funcţioneze, aşteaptă stimulatoarele cardiace, dar şi ca terapia intensivă să fie adaptată anului 2022, aşa cum a arătat pandemia.

„Trebuie să apară cele două spitale de boli infecţioase şi de pediatrie şi, pe lângă aceste aspecte, personalul medical trebuie să înţeleagă că este în slujba pacientului şi nu este decât o datorie pe care să o facă: în slujba pacientului. Altfel, nu vom oferi un act medical de calitate. Eu voi milita pentru acest aspect. Eu vreau ca şi colegii mei să înţeleagă că nu este altă soluţie pentru dumnealor. Cine doreşte să facă parte din această echipă o va face, fiind în slujba pacientului fără alte înţelegeri, fără alte dorinţe sau alte lucruri ascunse” a adăugat managerul interimar al SJU Suceava. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: