Primăvara inovaţiei şi a formării continue la Suceava

Asociaţia română a profesorilor francofoni, Sucursala Suceava a organizat, în colaborare cu Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava şi Alianţa Franceză, în perioada 9-14 mai a.c., a V-a ediţie a manifestării „Printemps de l’innovation du français”, sub titlul „Nouvelles pratiques de classe et enseignement du français”.

Profesorii de limba franceză din judeţele Suceava, Botoşani şi Neamţ, alături de experţi internaţionali specializaţi în didactica limbii franceze, reprezentanţi ai unor instituţii culturale şi inspectorate şcolare, dar şi de studenţi ai Facultăţii de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării de la USV şi ai Universităţii din Reims au participat online la acest eveniment care a devenit o constantă în abordarea strategiilor inovatoare de predare-învăţare-evaluare pentru limba franceză.

La ceremonia de deschidere au luat cuvântul cei doi fondatori ai evenimentul, Daniela-Irina Melisch – preşedinta ARPF Suceava şi Marc Oddou – expert asociat CIEP, autor, consultant, formator, conceptor-realizator de proiecte numerice, Ştefan Purici – prorector, responsabil pentru relaţii internaţionale la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, Mohamed Ketata – directorul regional pentru Europa centrală şi orientală, David Royaux – delegat general Wallonie-Bruxelles la Bucureşti, Mariana Şovea – responsabil CRU şi director al Alianţei Franceze Suceava.

Participanţii la manifestare au asistat apoi la o conferinţă susţinută de Cynthia Eid, preşedinţa Federaţiei Internaţionale a Profesorilor de Limba Franceză, cu tema „Să evaluăm, dar ce tipuri de evaluări abordăm”, care a oferit celor înscrişi la eveniment un punct de plecare pentru discuţii interesante privind importanţa evaluării în predarea limbii franceze şi diferitele tipuri de evaluare care pot fi aplicate în acest context.

În acest an, în mod excepţional, stagiul de formare a cuprins şapte ateliere animate de specialişti în domeniul didacticii limbii franceze şi de formatori care au promovat anumite metode ce facilitează învăţarea, având ca teme practici inovatoare legate de instrumentele numerice ce pot fi folosite la clasă, de dimensiunea ludică a predării şi învăţării, de dinamismul specific unei ore reuşite, de diversitatea culturală ce poate fi abordată la ore.

Miranda Lomidzé, Frédéric Castel, Julie Dupéroir, Annick Hatterer, Rémi Gérôme, Sophie Ferreiro, Genevieve Geron au susţinut ateliere interactive şi au venit cu metode noi de abordare a limbii franceze în cadrul orelor de curs pentru a atrage un număr cât mai mare de elevi către studiul limbii franceze prin joc, teatru şi cântec.

Asociaţiei profesorilor francofoni s-au alăturat, la a V-a ediţie, numeroşi parteneri: Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, Alianţa Franceză, Centrul de Reuşită Universitară, Agenţia Universitară a Francofoniei, Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava, Delegaţia Wallonie-Bruxelles, Centrul de Carte Străină Sitka Alaska, Francophonia, Editurile Didier, Cle International şi Didier. Aceşti parteneri au făcut posibilă prezenţa formatorilor care au animat atelierele ce s-au desfăşurat pe durata celor şase zile. Editurile Hachette, Didier, Cle International şi revista „Le français dans le monde” au oferit premii numerice participanţilor la eveniment. (Comunicat de presă)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: