Fostul preşedinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, a fost reţinut pentru 72 de ore

Preşedintele de onoare al PSRM şi fostul preşedinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, a fost reţinut pentru 72 de ore, susţin sursele Deschide.MD. Totodată, a fost reţinut şi cumnatul socialistului, Petru Merineanu. Sursele noastre susţin că Merineanu ar fi încercat să distrugă mai multe probe.

Mai multe percheziţii au avut loc ieri dimineaţa la casa lui Igor Dodon de pe strada Paris din sectorul Buiucani al capitalei, într-un penthouse din Chişinău.

Dodon ar fi vizat la ora actuală în şase dosare, inclusiv în „Dosarul Sacoşa”, ce a fost deschis fostului şef de stat după apariţia unor imagini în care Vlad Plahotniuc, fostul şef al Partidului Democrat, i-a înmânat lui Dodon o pungă neagră în care s-ar fi aflat o sumă de bani în vederea achitării salariilor angajaţilor Partidului Socialiştilor, a transmis timpul.md.

Percheziţii vor avea loc şi la o bază de odihnă din Molovata, una din Sadova şi o casă de locuit din Sadova.

Procurorii Anticorupţie îl bănuiesc pe Igor Dodon de comiterea infracţiunilor: coruperea pasivă, acceptarea finanţării pdodonartidului politic de către o organizaţie criminală, trădare de patrie şi îmbogăţire ilicită.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: