Şmecherii politici şi fraierii

Nu e zi lăsată de Dumnezeu să nu ne întrebăm: oare când vom scăpa de hoţi şi de şmecheri? Cum a ajuns patria noastră dragă la mâna atâtor sforari? La fel cum nu e zi să nu aflăm cum un fost prim-ministru al României, ţară membră a UE cu peste 20 de milioane de locuitori, îşi înscenează o sinucidere pentru a scăpa de puşcărie, cum un fost candidat la preşedinţia României şi fost al doilea om în stat fuge de Justiţie peste graniţă ca un trepăduş ordinar, refuzând să se ducă la puşcărie, cum un fost primar general al Capitalei, cică medic chirurg de excepţie, a şters-o ca orice găinar, ascunzându-se cine naiba ştie prin ce păduri din Grecia cu speranţa că-şi va putea păpa în linişte imensa avere făcută prin fraudă, cum un alt primar, de data asta de sector, şmecher din chelie până în tălpi, prins de Justiţie asupra faptului, îi roagă pe bucureşteni să-l voteze primar pe fiu-său, ca şi cum şi-ar fi instaurat dinastia pe scaunul de primar, cum un măreţ lider sindical ales cu încredere de ciraci, proprietar peste Metrorex-ul statului, şi-a făcut o avere fabuloasă din mită şi taxa de şmecher, plănuind asasinarea tuturor celor ce-i împiedicau furăciunea…

Şi iarăşi nu e zi să nu ne întrebăm: cum a fost posibil aşa ceva? Fiindcă respectivii au ajuns pe înaltele jilţuri prin votul nostru, al fraierilor. Noi i-am ales, nu străinii, după ce le-am luat de bune gogoşile şi campaniile electorale manipulatoare, la pachet cu geci, tricouri, sticle de ulei şi pungi de făină, mici şi bere pentru săraci… Iar liderii de sindicat fac ce fac, cică alegeri „libere“, şi rămân şefi la puşculiţa cu parai 32 de ani! Membrii de sindicat i-au făcut pe toţi multimilionari, unii mari oameni de afaceri. Fiindcă fraierii de noi, cetăţenii, nu am învăţat o regulă simplă şi adevărată ca lumina zilei: cine minte în campanie de alegeri ne va fura banii, va corupe şi va minţi până la moarte…

Să fim totuşi corecţi şi să spunem că se fură mai mult ori mai puţin şi-n ţări cu tradiţie democratică, în state civilizate cu oameni educaţi, că şi acolo au fost lideri anchetaţi şi încarceraţi, dar nu cunosc vreun caz în care, lipsiţi complet de simţul onoarei şi al demnităţii, de respect pentru ţara pe care au condus-o, s-o şteargă din faţa Justiţiei ca nişte pungaşi jerpeliţi, ştiind bine că prin gestul lor ignobil le vor dispărea din memoria cetăţenilor reputaţia şi niscaiva fapte bune, dacă le-au avut. Dacă nu, adio şi-un praz verde!

Ceea ce e mai scârbavnic, ba chiar scandalos, e altceva: a stabilit Justiţia cu dovezi de netăgăduit că măreţul X a furat, că are averi imense făcute prin jaf şi corupţie, presa publică imagini cu palatele lui de şpăgar îmbuibat şi de mafiot lipsit de scrupule, aflat în staţiuni de lux unde-şi petrece cu amante scumpe şi prieteni profitori şi totuşi s-au găsit destui să iasă în stradă la proteste precum că respectivele condamnări sunt nedrepte, au caracter politic, că e mâna statului paralel şi a securiştilor de rit nou…

Nu putem scăpa de ei, aşa cum nu putem scăpa de râie şi de cancer: justiţiarii mai leagă doi-trei granguri din când în când, dar în locul lor apar alţii şi mai ticăloşi, căci mama hoţilor e mereu gravidă. Toţi se cred de neînlocuit, fără ei piere ţara, iar fraierii le dau dreptate: măcar ăştia or fi furat ei, dar ne-au mai dat câte ceva şi nouă. De aceea îşi vor depune din nou candidatura, îşi vor reînnoi sarsanaua de gogoşi electorale înghiţite pe nemestecate de un electorat rămas captiv şi vin iarăşi în fruntea noastră să ne predice anticorupţia.

Să mai observăm că toţi marii noştri corupţi, toţi cei îmbogăţiţi peste noapte din jaful banului public, toţi hoţomanii dovediţi de Justiţie… au avut funcţii babane în fruntea unui popor sărăcit, toţi sunt membri de vază în partidele lor, sunt portofelul cu bani negri pentru partide şi pentru televiziunile, jurnaliştii, mediile care le fac propagandă zi şi noapte, care le ridică în slăvi competenţele şi înţelepciunea politică, care organizează manifestări, spectacole în numele unor formaţiuni politice, aceleaşi de 32 de ani. Căci Oprescu, Piedone, Udrea… n-au dosit bani numai pentru ei înşişi, ci au făcut-o în numele partidelor, al găştilor…

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: