Marx. Însemnări despre români

Povestea apariţiei în 1964, la Editura Academiei Republicii Populare Române, a cărţii K. Marx. Însemnări despre români (Manuscrise inedite) este acum cunoscută şi se află în circulaţie, după 1990, sub garanţii de specialitate serioase. În esenţă, darul de a stârni interesul l-au avut, în conţinutul notaţiilor lui Marx publicate aici, anumite informaţii şi elemente de perspectivă care nu concordau cu istoria românească în versiunea ei postbelică şi cu deosebire natura şi efectele învecinării cu Rusia între, în principal, ocuparea Crimeii şi Războiul Crimeii (1787-1856).

Există, fireşte, în jurul cărţii şi un bogat folclor – cu tot ce presupune acesta, se înţelege că inclusiv supoziţii cu rădăcini reale sau inventate oferite drept adevăruri. Fapt e că despre carte s-a vorbit oficial puţin şi drept urmare, ea a fost mai curând necunoscută publicului larg şi chiar unui palier însemnat al mediului intelectual, iar în aceste condiţii, într-o cultură în care se generează uşor scenarii şi se umplu tot uşor cu produs ficţional găurile de cunoaştere sau, un eveniment veritabil ca publicarea acestor Însemnări – cărora li se va fi dus mai mult vorba şi mai puţin cuvântul însuşi (tirajul cărţii a fost de 20.500 de exemplare) – a devenit misterios şi s-a înveşmântat în apanaj de legendă. Note de atare factură se pot întâlni până astăzi, ele ignorând susţinerile de specialitate sau oficiale ori privindu-le cu neîncredere, lucru care de asemeni nu e o surpriză la noi şi nici nu trebuie să producă mirare, întrucât trăim într-o bogată tradiţie a comunicării către cei de rând numai a convenabilului. Una dintre aceste note, ţinând de o contraideologie, parcă postcomunistă – dar se poate să fie doar anti-dejistă şi deci proceauşistă – este încercarea de acreditare a ideii de apariţie a cărţii ca rezultat al curajului de autor şi nu al insurgenţei antimoscovite (populiste, nu ideologice!) a vârfului politic românesc al vremii. Poziţie, de altfel, lesne de contrazis – însă, desigur, numai acolo unde există teren disponibil şi propice unui astfel de dialog.

Am avut cartea în mână, ca licean la „Hurmuzachi”, în prima parte a anilor ’70. Nu-mi amintesc de unde şi cum – dacă, adică, prin promovarea ei în vreun cerc colegial (în care asemenea lucru era o practică) sau poate chiar recomandată de la catedră, iarăşi posibil, iar în acest caz gândul mă duce repede către excelentul profesor care a fost Gh. Colban. Nu cred însă ca paginile ei să-mi fi spus mai mult decât ştiam deja „de acasă” legat de felul de a fi al ruşilor (de fapt, al sovieticilor, pentru că ruşii erau cei din Cehov, Turgheniev, Dostoievski, Tolstoi, Gogol, Esenin!), despre minciună şi despre falsificarea istoriei. Ele doar vor fi adus şi impus dovezi cu forţa autorităţii maxime. În orice caz, exemplarul pe care îl deţin acum este o achiziţie din 2005 şi are însemnele unui anticariat din Iaşi şi ale unei biblioteci de facultate fără legătură cu istoria, dar nu şi fără legături, până în ’90, cu ideologia comunistă. Cu sublinieri care îi fac cinste, cartea e bine păstrată şi trebuie să fi făcut parte, pe drept sau pe nedrept, dintr-un lot care a eliberat într-o bună zi, cum s-a întâmplat în nenumărate locuri cu nenumărate alte cărţi, un spaţiu de bibliotecă socotit nu destul de chibzuit utilizat.

Însemnările lui Marx despre români au ieşit la iveală întâmplător şi, tot din întâmplare, într-un moment când era importantă cunoaşterea lor şi chiar era mare nevoie de ele. Germano-polonezul Stanislaw Schwann, născut în Cernăuţi, cu studii, aici, de drept, finalizate cu doctorat susţinut în limba română, dar şi de economie şi de filologie clasică, trăitor în România până prin 1946 şi stabilit după aceea în Polonia, a cercetat o vreme, începând de pe la mijlocul anilor ’50, Arhiva Marx – Engels aflată la Institutului Internaţional de Istorie Socială din Amsterdam, interesat de documente privitoare la Polonia. Aşa a descoperit manuscrisele care vizau istoria românilor, în privinţa cărora va fi avertizat, poate, Academia R.P.R. Director al Institutului de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei R.P.R. era acad. Andrei Oţetea – căruia i s-a încredinţat, de la cel mai înalt nivel şi, se spune, după câţiva ani de ezitări, pregătirea lucrării pentru tipar. A rezultat o ediţie fără cusur, o carte luxoasă şi, filologic vorbind, model de realizare pentru categoria ei – intrată în librării la sfârşitul anului în care, în aprilie, se consumase actul rămas în istorie sub denumirea de Declaraţia de independenţă a Partidului Muncitoresc Român. În legătură cu subtitlul notat între paranteze, „Manuscrise inedite”, pagina de gardă conţine precizarea „Publicate de acad. A. Oţetea şi S. Schwan”, iar în realizarea Introducerii, A. Oţetea şi-l asociază pe Gheorghe Zane, economist prestigios, universitar, viitor academician, preocupat în carieră şi de Marx şi Bălcescu. Este vorba, aşadar, de nume absolut de luat în seamă şi care deveneau cu acest prilej şi mai sonore, dovadă că „lagărul socialist” creştea şi îşi sporea inclusiv bogăţia intelectuală – probabil însă că, în componenta importantă de dialog cu Moscova a faptului, şi replică la „savanţii sovietici” şi la „oamenii de ştiinţă sovietici”, cu acces rezervat şi chiar exclusiv la marile descoperiri şi adevăruri. Or, iată că mai rămânea necunoscut câte ceva însemnat – şi nimic din ce ţinea de Marx nu putea fi decât din cea mai înaltă categorie a celor cu adevărat însemnate! – sau, cine ştie, cu „savanţii sovietici” ai lui Stalin, dar nu numai, se vor fi ignorat unele lucruri care s-ar cere cunoscute chiar pentru adâncirea cunoaşterii lui Marx.

În fond, Marx fusese şi era în aceste Însemnări profund …marxist: parcurgându-şi bibliografia, „Marx reţine, se spune în Introducere, datele care îi puteau servi ca material documentar sau referinţe pentru tezele sale, despre politica de expansiune şi cotropire a marilor puteri, în special politica externă a ţarismului şi rolul său contrarevoluţionar…”; făţiş contrar acestei păreri despre Rusia ţaristă, el „situase poporul român în lagărul popoarelor revoluţionare”, „considera poporul român ca un popor «copt» pentru revoluţie”, iar „Mişcarea de emancipare socială şi de eliberare naţională a românilor se integra astfel în curentul revoluţionar al întregii Europe”.

Şi lucrurile nici n-au stat în realitate altfel de vreme ce Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie a trebuit să dărâme din temelii ţarismul. Adevărat că fără ca „ţara sovietelor” să-şi propună, ca o lume nouă şi dreaptă, vreun fel de politici reparatorii în relaţie cu „politica de expansiune şi cotropire a marilor puteri, în special politica externă a ţarismului”…

AUREL BUZINCU

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: