Un bărbat a fost găsit carbonizat în apartamentul în care locuia

Un bărbat din Câmpulung Moldovenesc, în vârstă de 57 de ani, Ion B., a murit într-un incendiu care i-a cuprins apartamentul în care locuia de pe strada Trandafirilor din municipiu.

Cadavrul său carbonizat a fost găsit miercuri, în jurul orei 11:00.

Bărbatul locuia din data de 12 mai în acest apartament, deţinut de mama sa şi aflat în renovare de mai mult timp, unde şi-a creat cele necesare să poată locui singur, desfăşurând (în sufragerie) şi activităţi de reparaţii electronice.

El a fost contactat telefonic marţi după-amiază de mama sa, dar nu a răspuns. Ulterior, mama a vorbit cu un amic al fiului ei care i-a spus că au fost la o bere…

Amicul a mers miercuri la apartament, în jurul orei 11:00, unde lucra la amenajări. Iar când a deschis uşa a constatat că prietenul său este mort, carbonizat, în apartament producându-se un incendiu. Totul era înnegrit de fum, iar geamurile termopan erau crăpate.

Un echipaj de ambulanţă a constatat decesul bărbatului.

Fiul bărbatului a spus că tatăl consuma în mod frecvent băuturi alcoolice şi că suferea de diabet, iar în trecut a avut un infarct miocardic acut. El nu crede că există suspiciuni legate de deces.

În incendiu au ars diverse bunuri din apartament, dar nu au fost puse în pericol alte persoane sau bunuri din bloc. Cauza incendiului a fost stabilită ca fiind foc deschis, posibil de la brichetă sau chibrituri, bărbatul decedat obişnuind să fumeze în imobil în mod regulat.

Cauza morţii se va stabili în urma examenului medico-legal. A fost deschis un dosar de moarte suspectă. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI