În condiţiile blocajelor din Vama Siret

Transporturile umanitare vor avea prioritate

> Ele vor fi însoţite până la frontieră cu antemergător

 Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Suceava s-a întrunit, ieri, în şedinţă extraordinară, principalul punct al ordinii de zi fiind analiza situaţiei generate de blocajele de trafic înregistrate în zona PTF Siret.

Pe parcursul şedinţei, participanţii au expus situaţia la zi raportată la resursa umană existentă şi la particularităţile funcţionale ale PTF Siret.

Astfel, chiar dacă instituţiile cu atribuţii directe în gestionarea traficului de mărfuri în zonă (Biroul Vamal Siret, Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră, Direcţia Sanitar Veterinară şi Pentru Siguranţa Alimentelor, Autoritatea Rutieră Română, Inspectoratul de Carantină Fitosanitară Vamală Siret, structurile MAI) au mobilizat efective importante, de o parte şi de alta a punctului de trecere a frontierei s-au format şiruri de camioane cu lungimi de ordinul kilometrilor, fapt ce a condus, pe de o parte, la formarea ambuteiajelor rutiere, iar pe de altă parte la îngreunarea tranzitului ajutoarelor umanitare către Ucraina.

Totodată, au fost evidenţiate şi capabilităţile diferite, respectiv numărul de procesări pe durata unei ture, ale instituţiilor care îşi desfăşoară activitatea de o parte şi de alta a graniţei cu Ucraina.

La solicitarea prefectului Alexandru Moldovan s-a decis suplimentarea efectivelor care vor fi mobilizate în zona PTF Siret în perioada imediat următoare.

Mai mult, CJSU Suceava a hotărât prioritizarea accesului transporturilor de asistenţă umanitară destinate regiunilor din Ucraina şi facilitarea tranzitului acestora prin PTF Siret, în vederea asigurării integrităţii materialelor perisabile şi de primă necesitate, cu respectarea procedurilor în vigoare.

Facilitarea accesului transporturilor rutiere umanitare se va realiza prin asigurarea preluării cu antemergător, de la intrarea în oraşul Siret, şi însoţirea acestora către culoarul de trecere special organizat până în punctul de trecere a frontierei, unde se vor derula toate procedurile legale stabilite pentru trecerea frontierei.

CJSU Suceava a mai decis să se înainteze către Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă documentele justificative privind cheltuielile generate de asigurarea gestionării corespunzătoare afluxului de persoane refugiate şi cetăţeni apatrizi, intrate în România prin PTF Siret, începând cu data de 24 februarie a.c., suportate din bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale Siret, Rădăuţi, Suceava, respectiv de Asociaţia Parcuri Industriale Bucovina SA pentru organizarea hub-ului logistic din oraşul Salcea, în vederea analizei şi decontării acestora, după caz. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: