Reîmprospătarea memoriei

> Luana POPA

Unul dintre rolurile memoriei este cel de a asigura fiinţei continuitatea identităţii în timp, capacitatea de a se adapta, de a învăţa din erorile trecutului. Pierderea memoriei duce la incapacitarea individului. Memorie. Amintire. Plăcut/neplăcut, trist/vesel, de amintit/de uitat, de visat/de amăgit.

Trăim vremuri în care aducerea aminte se face selectiv, cu mare grijă spre a nu ne scoate din zona de confort. Să ne amintim doar ce e frumos şi comod. Să ascundem sub preş tot ce ne-a durut, tot ce ne-a întristat, tot ce nu a fost bine. Asta la nivel personal. E şi un mecanism de apărare. Dar şi o sabie cu două tăişuri. Dacă uiţi ce ţi-a făcut rău prima oară, îţi va face la fel de rău şi a doua şi a treia şi a patra oară. Cine suntem? Suma experienţelor trăite, a durerilor, a întristărilor, a reuşitelor şi a eşecurilor deopotrivă. Cine alegem să fim? Suma lecţiilor învăţate şi a deciziilor pe care le facem conştient, înţelegând riscurile şi consecinţele. Cine am fost? Cine ne-am dorit să fim la un moment dat? Cine am devenit?

Alegem să uităm, învăţăm să uităm, uităm în mod natural. Şi cu uitarea ce vine? Ororile trecutului se strecoară pe nevăzute, pe neauzite, pe nesimţite în prezent. Uităm. Uităm să ascultăm. Uităm să vedem. Uităm să mai învăţăm ceva. Pentru că totul ne e la îndemână acum. Acum totul e uşor. E atât de uşor să crezi tot ce ţi se spune mai ales când ţi se spune exact ce vrei să auzi. Confortul prezentului. Să trăim în prezent! Şi dacă nu ne place prezentul, trăim în viitor. Care viitor? Cine îl decide?

Ca societate, comunitate, cel mai adesea, mimăm aducerea aminte prin manifestări insipide, lipsite de vlagă, mimăm interesul pentru că dă bine, se bifează, se trece la caiet, iese bine la statistică. Noi ne facem că ne aducem aminte, ne facem că ne pasă şi istoria ne ia pe dinainte. Istoria e plicticoasă când e doar o înşiruire de date pe care trebuie să le reţii până primeşti notă. Istoria e plicticoasă când ţi se prezintă prin aceleaşi mecanisme clişeatice, şablonate, în acelaşi limbaj de lemn, cu acelaşi dezinteres. Cel mai adesea aducerea aminte e sinonimă cu depunerile de coroane de plastic şi discursuri sforăitoare, întotdeauna semnalate în presă. Şi atunci, istoria devine periculoasă.

Modul în care alegem să ne aducem aminte face parte din identitatea noastră. Spune ceva despre cine suntem ca oameni, ca societate. Şi despre parcursul nostru.

Cine suntem? Şi înainte? Înainte cum eram?

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: