Aproape 700.000 de dolari şi 450.000 de euro găsiţi la doi ucraineni care urma să intre în România

Serviciul Grănicerilor de Stat din Ucraina a anunţat că la PTF Porubne din regiunea Cernăuţi au fost depistaţi recent doi cetăţeni ucraineni care au încercat să scoată din Ucraina valută nedeclarată.

Conform sursei citate, cei doi călătoreau cu două autoturisme BMW.

În autoturismul primului cetăţean, în vârstă de 30 de ani, au fost găsiţi nedeclaraţi 349.000 de dolari şi 198.500 de euro.

În urma inspectării celuilalt autoturism, condus de un cetăţean în vârstă de 56 de ani, grănicerii şi vameşii au găsit nedeclaraţi 325.000 de dolari şi 250.000 de euro.

Aceştia aveau banii ascunşi printre haine.

Cei doi nu aveau niciun document prin care să justifice provenienţa sumei şi care să le permită să scoată banii din ţară.

Sumele de bani, echivalentul a peste 33 de milioane de grivne, au fost confiscate, ni s-a precizat. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: