Un bărbat din Marginea a ajuns în arest după ce a fost prins băut la volan

Un bărbat de 48 de ani, din comuna Marginea, a fost reţinut şi a fost introdus în arestul IPJ după ce a refuzat să i se recolteze probe de sânge pentru determinarea alcoolemiei, în condiţiile în care a fost de acord să fie testat cu aparatul etilotest.

Astfel, luni, la ora 3:00, o patrulă din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Marginea a efectuat semnalul regulamentar de oprire unui autoturism Fiat care se deplasa pe str. Industrială din comuna Marginea.

Şoferul, un bărbat de 48 de ani, din Marginea, s-a conformat şi a oprit maşina pe un drum secundar, iar poliţiştii au constatat că avea halenă alcoolică.

Şoferul a fost testat cu etilotest, rezultând o alcoolemie de 0.71 mg/l alcool în aerul expirat. Apoi, avându-se în vedere valoarea rezultată, conducătorul auto a fost condus la Spitalul Rădăuţi în vederea prelevării de mostre biologice de sânge necesare în vederea stabilirii alcoolemie…

Ajuns la spital – cu toate că a fost informat că refuzul sau sustragerea de la recoltarea mostrelor de sânge constituie infracţiune – bărbatul a refuzat, în prezenţa personalului medical, recoltarea de probe biologice de sânge.

Poliţiştii au dispus urmărirea penală faţă de acesta pentru „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice de sânge”. Şi au dispus reţinerea lui pentru o perioadă de 24 de ore. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI