Înfloritoare şi roditoare „Grădinile mănăstirii”

N-am reuşit bine să-mi trag răsuflarea acasă, că m-a ajuns din urmă o veste îmbucurătoare de la Suceava. În cadrul celei de-a VIII-a ediţii a Salonului Internaţional de Carte Alma Mater Librorum, Diploma „Cartea Salonului – carte românească” s-a acordat volumului „Grădinile mănăstirii”, autoare Doina Cernica şi Dany-Madlen Zărnescu, Editura Muşatinii, Suceava, 2022. Încă până la deschiderea Salonului am avut presimţirea că „Grădinile mănăstirii” se vor învrednici de cea mai înaltă distincţie. E o carte la a treia ediţie (revăzută şi îmbogăţită), pe care una din autoare, artista plastică Dany-Madlen Zărnescu, n-a avut fericirea s-o ţină în mână, dar credem că sufletul ei o vede şi se bucură de pe tărâmul de linişte şi lumină cerească. O carte născută din mare durere, prima ediţie apărută la un an după trecerea la Domnul a talentatei pictoriţe, înfloreşte şi rodeşte în timp, bucurând-o pe Doina, pe cititorii ei, dar mai ales pe oamenii legaţi sufleteşte de Mănăstirea Voroneţ. În miez de prier, când pomii înmugureau, iar peste Voroneţ ningea cu fulgi diafani (lacrimi de argint la parastasul de 40 de zile de la trecerea la cele veşnice a stavroforei Irina Pântescu, întâia stareţă a Mănăstirii Voroneţ), scriitoarea Doina Cernica a avut onoarea să lanseze noua ediţie, care adună file a peste trei decenii din viaţa Mănăstirii reînfiinţate, aflate sub oblăduirea Măicuţei.

Ediţia a III-a îmbogăţită a volumului „Grădinile mănăstirii” a fost prezentată de Preasfinţitul Timotei Prahoveanul (Aioanei), membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al Societăţii Scriitorilor Bucovineni, după Sfânta Liturghie chiar în paraclis, apoi şi la agapa ce a urmat slujbei religioase. Lansarea într-un cadru liturgic a cărţii Doinei Cernica şi a regretatei sale surori, artista plastică Dany-Madlen Zărnescu, a pus în valoare atât viaţa obştii monahale, cât şi harul artistic al ambelor autoare.

Trăind în fervoarea creaţiei, de-acum şi pentru Dany, Doina îşi converteşte durerea în realizarea aspiraţiilor comune. Întocmai cum şi-a dorit creatoarea „Grădinilor” în visele ei dintr-un amurg cu fragile speranţe de viaţă, Doina i-a materializat ideea scoaterii la lumina tiparului a acestei cărţi, ce adună etapele revigorării Mănăstirii Voroneţ, cărora le-a fost martoră şi cronicar fidel. Volumul „Grădinile mănăstirii”, conceput şi ilustrat cu tablourile pictoriţei Dany-Madlen Zărnescu, la care au contribuit fiul, Arghir Dani Zărnescu, şi sora ei, Muguraş Constantinescu, şi soţul, Gheorghe Zărnescu (cu concepţia grafică), este cel mai subtil, mai gingaş şi pios recviem adus artistei, mamei, surorii, soţiei. Deşi nu i-a fost dat să trăiască bucuria apariţiei cărţii luminate de Voroneţ, înnegurându-le celor dragi sărbătoarea, ca o alinare ne vine gândul că şi-a găsit sălaş în grădinile Raiului şi că „grădinile” ei aparţin cerului şi veşniciei, aşa ca şi Voroneţul – care i-a fost loc de linişte şi reculegere sufletească. Voi reproduce un mic fragment din „Decembrie cu soare la Voroneţ”, inclus în „Grădinile mănăstirii”, din care se evidenţiază ce a însemnat obştea monahală a Voroneţului pentru crezul artistic al pictoriţei: „În iarna anului 2010, la inaugurarea bibliotecii Sfintei Mănăstiri Voroneţ, biblioteca „Petru Comarnescu”, artista plastică Dany-Madlen Zărnescu a dăruit aşezământului nou înfiinţat una din deosebitele sale lucrări «Cruce». …Ne-gru pe negru, despicătură în inima tainei, a nepătrunsului. «Crucea» vine din puritatea celei dintâi ninsori. Şi se înrudeşte într-un fel inexplicabil cu merişorii gravaţi alb pe albul zăpezii. «Ştii, spune Dany, trebuie să facem o carte. Grădinile mănăstirii…»”. Mirabila sămânţă a gândului ei a răsărit, dând rod în cartea care vibrează cu sufletul Voroneţului – cu Dimineţile, Ferestrele, Florile – în sclipiri de roşu şi violet bacovian pe imensitatea negrului auster. Se prea poate să fi simţit şi prin tăinuitele chilii ale pământului nostru, retras în aşteptarea unui miracol, chemarea Sfântului Daniil, duhovnicul lui Ştefan cel Mare. Ştia şi cunoştea mai bine decât noi, cei care lucrăm şi trăim în cuvânt, că sublimul poate fi redat mai simplu şi mai firesc prin culoare. Şi din imensitatea feeriei cromatice s-a logodit cu negrul, deoarece pentru sufletul ei era tocmai acel obsedant „întuneric supraluminos”, pe care îl căuta pretutindeni (şi numai ea îl putea găsi). Îl căuta pentru a-l înnobila pe hârtie, ca să ni-l transmită nouă, celor care nu avem ochi să vedem sacralitatea tăinuită în simfonia culorilor, nici îndeajuns suflet pentru a culege lumină din întuneric. Sunt ani şi ani de când Dany e numai văzduh, numai lacrimă, numai floare de câmp, trecând prin fantasmele ferestrei din efemerul pământesc în eternitatea Grădinilor Mănăstirii. Cu gândul la ea, Doina scrie cărţi, sculptorul Gheorghe Zărnescu vernisează expoziţii. De sus, la o fereastră a cerului, Dany le zâmbeşte blând, privind cum oamenii dragi trăiesc şi pentru ea.

Felicitând-o pentru distincţia binemeritată pe scriitoarea Doina Cernica, îi dorim să-i înflorească şi să-i rodească mereu Grădinile – în suflet şi din pagini de carte.

MARIA TOACĂ,

Cernăuţi