În hub-ul logistic european organizat la Suceava

A sosit al treilea convoi francez cu ajutoare umanitare în beneficiul Ucrainei

Al treilea convoi de ajutoare organizat de ministerul francez pentru Europa şi Afaceri Externe şi de ministerul francez de Interne constă în vehicule şi echipamente de intervenţie, dar şi alimente.

Astfel, vor fi donate serviciului de urgenţă ucrainean 115 tone de echipamente şi alimente şi 13 vehicule noi. Este vorba despre şase vehicule pentru stingerea incendiilor, modernizate la standardele ucrainene, şase ambulanţe 4×4 şi un autovehicul dotat cu aparat mobil de radiologie, în sprijinul echipelor medicale desfăşurate pe teren. Echipamentele de urgenţă oferite includ 36 km de furtunuri de incendiu, 56.000 de litri de lichid folosit pentru combaterea incendiilor de hidrocarburi, precum şi peste 20.000 de raţii de alimente, reprezentând 40.000 de mese.

Convoiul a fost însoţit de 52 de pompieri francezi.

Vehiculele şi echipamentele donate au fost finanţate integral graţie contribuţiilor a peste 1.000 de autorităţi locale şi a aproximativ 50 de companii la fondurile Centrului de criză şi sprijin al ministerului pentru Europa şi Afaceri Externe.

De la declanşarea conflictului, numai în domeniul securităţii civile, Franţa a oferit Ucrainei 84 de vehicule de intervenţii de urgenţă, precum şi 214 tone de echipamente, marcând solidaritatea autorităţilor locale şi a companiilor franceze faţă de poporul ucrainean.

Această operaţiune, desfăşurată în cadrul Mecanismului de protecţie civilă al Uniunii Europene (MPCU), este coordonată de Direcţia Generală pentru Securitate Civilă şi Managementul Crizelor a ministerului de Interne şi Centrul de criză şi sprijin al ministerului pentru Europa şi Afaceri Externe, în colaborare cu ambasada Franţei din Ucraina şi cu sprijinul Ambasadei Franţei din România.

Sâmbătă dimineaţa s-a desfăşurat instruirea personalului ucrainean în vederea predării echipamentelor, iar ulterior era programată activitatea de predare-primire a ajutoarelor umanitare, între părţile franceze şi ucrainene. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: