De sâmbătă până duminică

6 noi cazuri de infecţie cu SARS-CoV-2 în judeţul Suceava

> Ieri, în spitalele din judeţ erau internaţi 27 de pacienţi cu COVID-19

În anterioarele 24 de ore au fost înregistrate 282 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, cu 238 mai puţine faţă de ziua anterioară. Dintre cazurile noi, 23 sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare, a transmis ieri Ministerul Sănătăţii.

În lista pe judeţe, Suceava se înscria ieri cu un total de 58.092 de cazuri de la debutul pandemiei, între care 6 cazuri noi, incidenţa înregistrată la 14 zile fiind 0,22.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 31 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

6 decese şi 138 de bolnavi la ATI

Până duminică, 65.612 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat.

În intervalul 14.05.2022 (ora 10) – 15.05.2022 (ora 10) au fost raportate de INSP 6 decese (4 bărbaţi şi două femei), fără a se număra între acestea şi decese survenite anterior intervalului de referinţă.

Dintre cele 6 decese, două au fost înregistrate la categoria de vârstă 60-69 de ani, unu la categoria de vârstă 70-79 de ani şi 3 la categoria de vârstă peste 80 de ani.

Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care prezentau comorbidităţi.

Din totalul de 6 pacienţi decedaţi, 4 au fost nevaccinaţi şi 2 vaccinaţi. Un pacient vaccinat care a decedat avea vârsta cuprinsă în intervalul 60-69 de ani, iar altul avea vârsta de peste 80 de ani, a precizat Ministerul Sănătăţii.

În unităţile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secţii cu COVID-19 era ieri 806, cu 3 mai multe ca în ziua anterioară. La ATI erau internate 138 de persoane, la fel ca în ziua de sâmbătă. Dintre cei 138 pacienţi internaţi la ATI, 126 sunt nevaccinaţi.

 Din totalul pacienţilor internaţi, 61 sunt minori, toţi fiind internaţi în secţii, cu 5 mai mulţi ca în ziua anterioară. Niciun minor nu era internat la la ATI, la fel ca în ziua anterioară.

În spitalele din judeţul Suceava, ieri erau internaţi 27 de bolnavi cu COVID-19 (niciun minor). Niciun sucevean nu era spitalizat la ATI.

În anterioarele 24 de ore au fost efectuate 3.511 teste RT-PCR (1.240 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical, 2.271 la cerere) şi 7.427 de teste rapide antigenice.

Până duminică, la nivel naţional, au fost prelucrate 13.055.140 de teste RT-PCR şi 9.899.781 de teste rapide antigenice.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: