Vineri 13, ultima zi pentru vaccinarea anti-COVID-19 

> În săptămâna anterioară, în reşedinţa de judeţ şi-au administrat serul antiviral numai 97 persoane

 Centrul de vaccinare de la Iulius Mall, ultimul care mai funcţiona în reşedinţa de judeţ, se închide, anunţă Ion Lungu, primarul municipiului Suceava.

„Inclusiv vineri, 13 mai, încă mai funcţionează centrul de vaccinare de la Iulius Mall. Începând cu data de 14 mai este suspendată activitatea şi acolo, conform discuţiilor şi aprobărilor pe care le avem de la Direcţia de Sănătate Publică” a declarat Ion Lungu.

În săptămâna anterioară de monitorizare, în reşedinţa de judeţ şi-au administrat serul anticoronavirus numai 97 de persoane.

În total, din 15 ianuarie 2021, când a debutat această campanie, în municipiul Suceava s-au consumat 128.803 de doze de vaccin, dintre care 93.980 de Pfizer BionTech, 6.156 de AstraZeneca, 15.493 de Moderna şi 13.174 cu Johnson & Johnson.

Dată fiind activitatea redusă,  Direcţia de Asistenţă Socială  a municipalităţii sucevene a cerut, încă din urmă cu o lună, rectificarea în minus, cu suma de 900.000 de lei, a bugetului destinat susţinerii financiare a acestei activităţi, iar Consiliul Local a aprobat diminuarea.

Centrul de vaccinare de la Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava şi-a încetat activitatea pe 7 martie, iar cel de la  Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” a fost închis începând cu 15 martie 2022.

În municipiul Suceava au fost avizate de către Direcţia de Sănătate Publică şi au funcţionat inclusiv centrele de vaccinare din sala de sport a Şcolii Gimnaziale „Ion Creangă” din Obcini şi din sala de sport a Şcolii Gimnaziale „Grigore Alexandru Ghica” din cartierul Burdujeni.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: