Vasile M. Demciuc, laureat al Premiilor Academiei Oamenilor de Ştiinţă

Palmaresul arhidiaconului dr. Vasile M. Demciuc, lector la Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava, s-a îmbogăţit cu o preţioasă recunoaştere: cartea sa, „Cappadocia. Istorie, credinţă, artă şi civilizaţie bizantină”, apărută în anul 2020 la prestigioasa editură Basilica a Patriarhiei Române, a fost distinsă cu Premiul „Dimitrie Cantemir” al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România. Premiul i-a fost decernat în cadrul Galei Premiilor Academiei pe 2020, desfăşurată pe 6 mai 2022 în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” din Bucureşti. Tradiţionala Laudatio a fost rostită de Prof. Ion Solcanu, preşedintele Secţiei de Ştiinţe Istorice şi Arheologice a Academiei şi a subliniat efortul de identificare şi cercetare a bisericilor şi mănăstirilor rupestre, mărturii unice în istoria creştinismului, întreprins de suceveanul Vasile M. Demciuc, de-a lungul a nouă ani, în Platoul Anatoliei, pe o suprafaţă de circa 80 kilometri pătraţi, străbătuţi efectiv cu piciorul, în cadrul unei burse tip Erasmus. Efort încununat de volumul premiat, primul de acest fel în istoriografia noastră. Mulţumind pentru valoroasa distincţie, arhid. Vasile M. Demciuc, consilier eparhial la Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, şi-a exprimat recunoştinţa pentru binecuvântarea înaltă dată tipării acestei cărţi la Basilica de către Preafericirea Sa Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, recunoscut în întreaga lume şi ca locţiitor al Tronului episcopal din Cezareea Cappadociei.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: