Este de apreciat, cred, şi chiar de admirat receptivitatea administraţiei municipiului şi judeţului Suceava privind aplicarea practică, înaintea altora, a unor noi tehnologii şi gadget-uri – rod al ultimelor strigăte ale cercetării tehnico-ştiinţifice din lume, într-un domeniu sau altul ale activităţii umane.
Chiar în trecutul mai îndepărtat (prin tradiţie), România s-a aflat, în multe domenii, în premiera aplicării unor noi tehnologii faţă de unele ţări europene mult mai dezvoltate din punct de vedere socio-economic. Aş da, în acest sens, doar un exemplu (din multe altele), ce mi se pare mai relevant: primul oraş european care a promovat iluminatul public electrificat! Desigur că bucuria de a ocupa primul loc în orice competiţie (şi nu numai în domeniul sportiv) implică şi riscurile aferente, iar graba în a aplica practic rezultatele unei cercetări implică o anumită doză de prudenţă, iar experienţa României în acest sens este cât se poate de relevantă. Dacă Timişoara a fost primul oraş din Europa cu iluminat electric public (12 noiembrie 1884 – n. red.), în antiteză cu aceasta putem contrapune centrala electrică de la Anina prevăzută a funcţiona utilizând drept combustibil şisturile bituminoase care, şi astăzi, după mai bine de 40 de ani, stă ca drept dovadă a unui eşec incontestabil cu privire la ceea ce înseamnă a te grăbi a investi într-un domeniu prea puţin studiat şi experimentat. În acest context, chiar în Bucovina noastră (judeţul Suceava), eşecul exploatării sulfului din Munţii Călimani – arhicunoscut – poate fi socotit drept o imprudenţă privind temeinicia studiului (cercetării) referitor la evaluarea zăcământului, respectiv a tehnologiei de separare a materialului util faţă de steril. Referindu-ne, în acelaşi cadru, la gazele de şist, despre care s-a vorbit şi încă se vorbeşte şi care ar trebui exploatate din anumite zone ale României, este de reţinut că geologi de înalt profesionalism din România resping ideea în sine ca total dăunătoare intereselor ţării.
Am făcut această relativ lungă paranteză spre a putea aduce în discuţie recentul anunţ făcut în presa suceveană, în legătură cu aprobarea recentă a Guvernului României a unui program prin care se vor face investiţii ce presupun amplasarea a 18 lansatoare de rachete antigrindină în zona Suceava – Botoşani. Aceste sisteme antigrindină au drept principiu de funcţionare „însămânţarea” norilor cu gheaţă, cu ioni de argint care dispersează gheaţa şi fac posibilă ploaia curată, fără distrugerea culturilor agricole.
La prima vedere problema ar fi simplă: împroşcăm norii cu ioni de argint şi distrugem grindina. În realitate, se pare că problema este ceva mai complicată, aceasta înscriindu-se din punct de vedere ştinţific în „Fizica Pământului” – capitolul „Fizica atmosferică”, care include meteorologia şi hidrologia.
Ca umil slujitor al ştiinţei ce se ocupă de fizică, aş vrea să mă refer la câteva din aspectele ce stau la baza tehnico-ştiinţifică a unui astfel de program, ce se întinde pe durata a 2-3 ani de studii şi experimente, până la implementarea practică a programului, aşa cum se precizează în respectivul anunţ. În primul rând, se pune problema dacă dispunem de o bază de date privind statistica apariţiei în zona gândită de implementare (Suceava – Botoşani) a norilor purtători de gheaţă (cumulonimbus) pentru dimensionarea numărului de lansatoare (de ce provenienţă?) de rachete antigrindină. Implicarea Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM) în studiul şi experimentele ca atare este, cred, absolut necesară. Se pune, în al doilea rând, întrebarea firească dacă astfel de dispozitive au fost experimentate altundeva, decât aşa cum se prevede în program, pe durata a 2-3 ani, în România? Efectuăm un experiment sau preluăm şi adoptăm o tehnologie experimentată, validată şi omologată de practica altor ţări din care, este de presupus, că se importă lansatoarele respective? Avem suficiente staţii meteorologice, cu dotare adecvată, în zonă, care să ne furnizeze elementele ce stau la baza calculelor care predicţionează eficienţa programului? Pot exista şi alte implicaţii asupra mediului de viaţă în zona gândită pentru implementarea programului în cauză? Îmi exprim rezerva că dna directoare de la Direcţia Agricolă Judeţeană Suceava (nu ştiu ce specialitate are) dispune de competenţa profesională de specialitate necesară pentru a prezenta, fermierilor interesaţi, elementele de ordin tehnico-ştiinţific şi constructiv cu privire la aceste sisteme şi eficienţa lor în combaterea grindinii. Fac această afirmaţie departe de a subestima pe nu ştiu cine, dat fiind că Fizica atmosferei – indisolubil legată de mecanica fluidelor, conţine, la ora actuală, enorm de multe elemente insuficient de bine cunoscute, astfel încât ea rămâne mereu deschisă cercetării ştiinţifice interdisciplinare. Este suficient să ne gândim fie şi numai la furtuni cu descărcări electrice atmosferice dintre nori, respectiv între nori şi pământ, în care apar fulgere arborescente, respectiv tunete şi trăsnete, la un moment dat, înfricoşătoare! În cadrul fenomenelor privitoare la electricitatea atmosferică, într-o sumă importantă de aspecte, ne aflăm încă în spaţiul ipotezelor, aşa cum, de exemplu, se află aşa-numitul „fulger şi trăsnet globular”. Părerea mea – şi sper a fi nu numai a mea – este că în cadrul tematicii în discuţie trebuie să avem în vedere o tratare sistemică care să includă toate fenomenele meteorologice care conduc la secetă, inundaţii prin viitură şi alte calamităţi naturale ce condiţionează calitativ şi cantitativ producţiile agrozootehnice ale ţării în general.
Dacă e să ne limităm doar la zona Sucevei, la teritoriul Bucovinei, cred că ar trebui să ne gândim, printre altele, şi la refacerea sistemului de irigaţii pe râul Siret între localităţile rurale Hănţeşti şi Roşcani (confluenţa cu râul Suceava), precum şi la amenajările hidrotehnice de pe râul Siret, colmatate în întregime sau în curs de colmatare, inclusiv la lucrările barajului de la Vârful Câmpului (aici e vorba de competenţa Guvernului prin Agenţia Naţională de Gospodărire a Apelor) abandonate şi lăsate de izbelişte…
Înainte de a injecta şi dispersa ioni de argint în norii de ploaie cu gheaţă, pentru a ne proteja împotriva grindinii, se pare că cel puţin tot atât de important este să combatem seceta şi inundaţiile. Ca încheiere a acestor consideraţii, cred că este necesar a sublinia că, deocamdată, lansatoarele de rachete asupra norilor purtători de cristale de gheaţă este totuşi un lux, un fel de cosmetizare a combaterii efectelor distructive ale naturii dezlănţuite.
Sunt convins de necesitatea modelării matematice, statistic-probabiliste, a amplasamentelor optime ale acestor lansatoare.
Nu trebuie să uităm, cred, că în lupta omului cu stihiile naturale, cam mai întotdeauna omul a pierdut, oricât de avansate ar fi cunoştinţele sale. Se pare că mai curând natura ar trebui a fi protejată decât provocată, iar incompetenţa şi diletantismul costă, în cele mai frecvente cazuri, mult mai mult decât la o primă estimare.
ROMULUS SFICHI
Comentarii