Ioan Balan salută simplificarea procedurilor prin care fermierii români pot accesa fonduri pentru a se dezvolta

> O producţie mai bună a fermierilor români reprezintă singura garanţie că alimentele de bază vor fi accesibile prin preţ tuturor cetăţenilor români, apreciază parlamentarul sucevean

 Prim-vicepreşedintele PNL Suceava, deputatul Ioan Balan, a salutat, în Parlament, reducerea birocraţiei pentru ca fermierii români să poată accesa fonduri pentru dezvoltare, achiziţie de utilaje şi pentru modernizare.

„Am subliniat în mai multe rânduri că România trebuie să ia cele mai bune măsuri, pe termen scurt, astfel încât, pe mesele românilor, să fie prezente tot mai multe alimente româneşti, produse şi procesate în România. Ani la rând, agricultura românească s-a sprijinit doar pe umerii fermierilor români care, lipsiţi de resurse financiare, de echipamente, de utilaje, de irigaţii şi de depozite moderne nu au putut să ţină piept concurenţei acerbe din alte state europene. Mult prea mulţi ani, sectorul agricol românesc a fost privit drept o povară şi nu ca o oportunitate economică care să sprijine economia naţională şi exporturile ţării. Cu toate acestea, fermierii români s-au încăpăţânat să reziste şi, potrivit recensământului agricol publicat anul acesta, suprafeţele cultivate la nivel naţional au crescut în ultimii ani” a declarat Ioan Balan.

El a arătat că –  după mulţi ani în care s-a aşteptat ca procedurile prin care fermierii români să poată accesa cu uşurinţă subvenţiile venite de la Uniunea Europeană, fie pentru culturi, fie pentru creşterea animalelor – anul acesta se poate spune că procedurile sunt mult mai simple, mai puţin birocratice şi că cea mai mare parte a documentaţiilor se poate transmite online, fără drumuri inutile şi fără dosare cu şină.

„De asemenea, felicit Guvernul României condus de Nicolae Ciucă pentru faptul că, încă din luna februarie, a adoptat hotărârea pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură, în condiţiile creşterilor ameţitoare ale preţurilor la carburanţi. Apreciez şi alocarea de 200 de milioane de euro pentru dezvoltare unităţilor de procesare a produselor româneşti, astfel încât să vedem cât mai multe produse fabricate în România” a declarat Ioan Balan.

Potrivit deputatului PNL, Guvernul condus de Nicolae Ciucă a lansat şi urmează să lanseze noi şi noi axe de finanţare, programe, subprograme şi măsuri specifice, finanţate din fonduri europene nerambursabile care să sprijine fermierii români să se dezvolte, să-şi cumpere echipamente, să se modernizeze şi să treacă mai uşor peste toate şocurile provocate atât de criza energetică, cât şi de agresiunea rusă asupra poporului ucrainean.

„Cred că este de datoria fiecărei autorităţi publice din România să facă cunoscute aceste oportunităţi fermierilor şi să sprijine efortul acestora de a produce mai mult şi de calitate superioară. O producţie mai bună a fermierilor noştri, români, reprezintă singura garanţie că alimentele de bază vor fi accesibile prin preţ tuturor cetăţenilor români. Aşadar, de succesul fiecărui fermier din România depinde în mod crucial şi standardul nostru de viaţă” a concluzionat Ioan Balan. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: