Înainte de a porni la drum spre Mănăstirea Putna, onorată de invitaţia de a participa la un eveniment evocator al „Anului Dan Hăulică” mi-a zvâcnit în amintire: „Doamne, ce oameni au trecut pe la noi, la Cernăuţi, şi ce noroc pentru un ziarist să-i cunoască, să stea de vorbă cu ei, să le dea întrebări şi să primească răspunsuri!” Dar şi câtă părere de rău pentru mine că am ratat acea unică şansă de a mă apropia mai cutezător de ilustra personalitate – preşedinte de onoare al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Artă, membru al Academiei Române, ambasador al României la UNESCO, artizanul revistei „Secolul 20”. Nu cred, însă, că titulaturile oaspetelui mi-au stat în calea unui dialog, ci mai curând faptul că toată lumea se ţinea de un alt invitat, cu nume răsunător în istorie – pictorul Constantin Flondor. Chipul firav al academicianului Hăulică se pierdea în umbra figurii monumentale a lui Constantin Flondor, sosit cu o impresionantă suită de tablouri, marcate de nostalgia unei „imposibile întoarceri”.
Am găsit câteva fotografii de la acel memorabil vernisaj din toamna anului 2010, expus la Muzeul de Artă din Cernăuţi. Îl caut pe academicianul Dan Hăulică şi nu-l zăresc nici măcar în umbra celorlalţi oaspeţi din România, înconjuraţi de participanţi din Cernăuţi la inaugurarea expoziţiei. Cum să nu credem că modestia este fundaţia solidă a tuturor virtuţilor?! Dan Hăulică le avea, virtuţile, din plin, lăsându-le pentru vrednica sa pomenire, îndeosebi acum, la împlinirea a 90 de ani de la naştere.
Revenind la vernisajul lui Constantin Flondor, am consemnat atunci că anume o asemenea toamnă caldă, melancolică, pogorâtă parcă din pânzele sale, s-a nimerit cea mai binevoitoare, inspirându-l să-şi aducă în premieră rodul creaţiei în oraşul unde i-au înmugurit cele mai diafane vise, i-au luminat suave sclipiri de talent. După vernisajul de excepţie de la Suceava, expoziţia „Însemnări pentru o nostalgie”, care includea lucrări marcate de dorul de baştină, intensificat de incurabila dorinţă de a reanima o lume vie doar în amintirile sale, a poposit şi la Muzeul de Arte din Cernăuţi. Nu ştiu câţi au trecut prin faţa tablourilor lui Constantin Flondor (pânze de proporţii, ce creează impresia infinitului), însă cei care i-au admirat „nostalgiile”, oglindite în plutiri de vis, au rămas copleşiţi de ecoul tainicelor chemări ale picturilor maestrului, constatând că merită efortul de a le contempla.
La acel început de noiembrie, intelectualii români din Cernăuţi au avut excepţionala ocazie de a se întâlni cu opera lui Constantin Flondor şi a-l cunoaşte ca personalitate, alături de alţi artişti plastici din grupul „Prolog”. Pictorul înnobilat de laurii recunoaşterii în anturajul artiştilor din România, dar şi din alte ţări, a revenit acasă, de unde a plecat un copil de 7 ani, părinţii reuşind să prindă ultimul tren, din mersul căruia se vedeau tancurile sovietice intrând în oraş.
O prestanţă aparte a imprimat acestei elevate întâlniri prezenţa academicianului Dan Haulică, unul dintre cei mai subtili şi mai pătrunzători exegeţi ai picturii lui Constantin Flondor. Profesorul a sosit special de la Paris pentru a fi alături de artistul admirat de el. După discursul rostit la întâlnirea într-un cerc restrâns, care a prefaţat inaugurarea vernisajului (o mică recepţie oferită în cinstea distinşilor timişoreni de dna Tatiana Popa, la acel moment Consulul General al României la Cernăuţi), academicianul Dan Haulică a vorbit în faţa unei audienţe numeroase prezente în sala de expoziţii a Muzeului de Arte. Alături de călugări de la Putna, de profesori, studenţi, ziarişti, scriitori, artişti plastici români, erau şi mulţi intelectuali ucraineni. A fost cea mai interesantă şi mai de lungă durată inaugurare la care am asistat vreodată, şi, probabil, ba la sigur, de cea mai aleasă ţinută estetică. În orice caz, nimeni din cei prezenţi n-ar putea spune că a mai auzit până atunci un discurs filosofico-estetic de intensitatea celui rostit de Dan Haulică, care parcă se transfigurase într-o altă epocă şi parcă le-ar fi vorbit intelectualilor de croială europeană din pleiada Hurmuzăcheştilor, Nandrişilor, Aron Pumnul, sau din cohorta artizanilor Unirii cu Iancu Flondor în frunte. Ascultându-l, într-adevăr, simţeam provocarea ambiţiei de ne impune ca succesori demni ai unor timpuri apuse, atât de viu regăsite în pânzele lui Constantin Flondor, despre care prof. Dan Haulică spunea „că-i sincer ca firul de iarbă”, şi că pictura este iubita lui concretă, nu abstractă – o copilărie a inimii creatorului.
Însă iubita lui cea mai concretă, soţia Sanda, doar a zâmbit enigmatic, când am întrebat-o dacă nu e geloasă pe pictură.
„Suntem născuţi pentru a vedea”, veni răspunsul de la exegetul Dan Haulică, asemenea unui reper pentru contemplarea nobleţei şi adevărului, adunate într-un tot întreg în nostalgiile pictorului Constantin Flondor, în lucrarea divină a Marelui Creator, care domină cerul şi pământul.
MARIA TOACĂ
Cernăuţi
Comentarii