Procedură simplificată pentru ca refugiaţii să intre mai repede în Vama Siret

> Gheorghe Flutur: Ne-am mobilizat ca să facem faţă fluxului de persoane care vor intra în ţară

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava a anunţat că duminică la prânz s-a început procedura simplificată de trecere a frontierei prin PTF Siret – Porubnoe pentru cetăţenii ucraineni.

El a spus că pe doi copii, Andrei şi Maxim, care erau aşteptaţi de tatăl lor după frontieră, i-a luat el de mână şi i-a trecut în România.

„Au început să le dea drumul spre Siret pe procedură simplificată pentru mame şi copii” a spus Flutur.

El a menţionat că au fost create două fluxuri. Unul pentru persoane care au documente româneşti şi care vor fi preluate de microbuzele ISU şi transportate la sălile de sport din Siret, unde sunt pregătite autocare cu destinaţii diverse din România.

Iar altul pentru cei care nu au documente şi trebuie amprentaţi. Ei vor fi duşi în taberele deschise pe stadionul din Siret.

„E o procedură care durează puţin, dar este o linie separată” a menţionat Flutur.

El a spus că autorităţile sucevene s-au mobilizat să facă faţă fluxului de persoane care vor intra în ţară.

Preşedintele CJ a subliniat că este important că a reuşit să convingă autorităţile să permită această procedură simplificată, pentru că erau cozi foarte mari de aşteptare la intrarea în ţară. (N.B.)

Etichete:

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI