Colaborare între Prefectura Suceava şi Crucea Roşie

Prefectul Alexandru Moldovan a mers vineri în zona PTF Siret.

Potrivit Prefecturii, activităţile desfăşurate au urmărit realizarea unei colaborări cât mai strânse şi eficiente între toate instituţiile responsabile de gestionarea situaţiei, astfel încât să fie oferit suportul legal şi umanitar necesar persoanelor refugiate care se prezintă la graniţa de nord a ţării şi solicită ajutorul statului român.

De asemenea, au fost verificate pregătirile din punct de vedere tehnic, logistic şi al resursei umane în vederea organizării taberelor mobile cu organizare temporară (maxim 72 de ore), precum şi asigurarea spaţiilor care să permită cazarea persoanelor care au nevoie de sprijin pe un termen mai lung.

În acelaşi context, Prefectura Suceava a anunţat că au fost puse bazele unui protocol de colaborare între Instituţia Prefectului şi Societatea Naţională de Cruce Roşie – filiala Suceava, în vederea gestionării ajutoarelor umanitare oferite cetăţenilor ucraineni de către persoanele fizice sau juridice.

Donaţiile în bani pot fi depuse în contul:

IBAN: RO21RNCB0244020411980024 (campanie ajutor refugiaţi Ucraina), beneficiar Crucea Roşie Suceava CUI 4244520.

Pentru donaţiile de bunuri, persoana de contact este directorul filialei sucevene Corneliu Dediu, tel. 0722342867, e-mail: crucearosiesv@gmail.com. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI