Accidentul de la Măzănăeşti, provocat de o intrare pe contrasens

Un bărbat din Drăgoieşti este cercetat penal pentru vătămare corporală din culpă după ce a generat o coliziune în Măzănăeşti, el nerespectând regulile de circulaţie.

Miercuri, în jurul orei 10:00, un bărbat de 58 de ani din Drăgoieşti conducea un autoturism Toyota, pe DJ 209C, în interiorul localităţii Măzănăeşti, dinspre Suceava către Gura Humorului.

Potrivit poliţiştilor, la un moment dat, din cauză că nu a acordat prioritate de trecere autoturismelor din sens opus, bărbatul a pătruns pe contrasens cu intenţia de a efectua un viraj la stânga, moment în care a intrat în coliziune cu un autoturism Mercedes-Benz, care circula pe DJ 209C, din direcţia Gura Humorului către Suceava, autoturism condus de un bărbat de 53 de ani din comuna Cornu Luncii.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală uşoară a şoferului autoturismului Toyota. El a fost transportat la Spitalul Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, unde, după ce i-au fost acordate primele îngrijiri medicale, i s-a stabilit diagnosticul „traumatism uşor prin accident rutier, traumatism toraco-abdominal prin accident rutier”. El nu a rămas internat.

Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Din primele cercetări efectuate la faţa locului a rezultat că vinovat de producerea evenimentului rutier se face conducătorul autoturismului marca Toyota, care nu a acordat prioritate de trecere autoturismului care circula din sens opus.

În acest caz s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă (autoaccidentare). (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI