Expoziţie omagială Dimitrie Loghin la Muzeul Naţional al Bucovinei

„A lucrat pentru semeni pentru ca, prin culoare, să fie alături de ei”

spune prof. Viorelia Braicu, fiica artistului, care a făcut o importantă donaţie muzeului sucevean

Declarându-se impresionat de numeroasa participare la vernisajul expoziţiei organizate cu ocazia celebrării a 40 de ani de la trecerea la cele veşnice a pictorului Dimitrie Loghin, Emil Ursu, directorul Muzeului Naţional al Bucovinei (MNB), a deschis manifestarea adresând mulţumiri prof. Viorelia Braicu, „care s-a îngrijit de memoria tatălui ei” şi care, cu această donaţie consistentă efectuată muzeului, a făcut ca instituţia de cultură să deţină, în acest moment, „probabil cea mai importantă colecţie Dimitrie Loghin din România”, alcătuită din peste 100 de lucrări de pictură, grafică şi sculptură, mare parte din ea putând fi admirată, în vară, la Palatul Culturii din Iaşi.

Suceava va avea muzeu de artă

Vorbind în calitate de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, Nicolae Barbă a ţinut să remarce că, date fiind numeroasele expoziţii vernisate la MNB, „nu se mai pune problema oportunităţii deschiderii unui muzeu de artă la Suceava”, în proiectul de buget pentru acest an fiind prevăzute fonduri pentru demararea lucrărilor. „Avem spaţiu, mai trebuie amenajat, este o prioritate zero pentru judeţ”, a spus el, adăugând că instituţia judeţeană este preocupată de crearea unui cadrul instituţional şi de finanţarea investiţiilor din zona culturii, cât şi pentru „punerea în evidenţă a personalităţilor din viaţa cultural-artistică a judeţului”, astfel încât acesta să nu fie cunoscut doar ca „un pol al mall-urilor şi târgurilor”. A amintit, în susţinerea afirmaţiilor sale, şi Festivalul Internaţional „Ciprian Porumbescu”, care va debuta anul acesta la Suceava.

„La Muzeul Naţional al Bucovinei” se întâmplă lucruri fabuloase

„Un pictor sucevean pur sânge” spune prof. univ. dr. Petru Bejan, critic de artă, despre Dimitrie Loghin, prin biografia omului şi artistului făcând apoi o bine documentată incursiune. Incursiune în care s-a referit la profesorii buni pe care i-a avut, la apartenenţa sa la Mişcarea iconarilor („se numeau iconari pentru că vedeau în Bucovina un fel de icoană care trebuie admirată, cultivată şi readusă în atenţie”), la perioada în care a activat ca profesor la Liceul „Ştefan cel Mare”, acolo unde a format generaţii întregi de tineri, care au învăţat de la el „ce înseamnă să faci un lucru meticulos, conştiincios, să investeşti seriozitate în fiecare detaliu”. A fost „un artist ascultat”, „fost şef al breslei locale, respectat pentru seriozitatea cu care şi-a asumat condiţia de artist la Suceava” „PROFESORUL”, „MAGISTRUL”, despre care „elevii îşi amintesc cu plăcere” şi pe care „pictorii îl evocă cu respect”.

 S-a referit şi la felul special în care şi-a iubit familia, care e prezentă în multe dintre tablourile sale, „lucrări reuşite şi expresive”, fiica sa amintindu-şi că era un artist în care s-au cuplat două calităţi: hărnicia şi generozitatea. „Această nouă expoziţie este un semn de seriozitate pentru instituţia pe care o reprezintă dl Ursu. (…) O felicit pe dna Braicu pentru perseverenţa cu care ne readuce în atenţie figura părintelui său, un gest cu totul şi cu totul remarcabil, de apreciat, felul cel mai onorabil prin care un copil îşi îngrijeşte memoria propriului părinte”, a încheiat prof. univ. dr. Petru Bejan.

„Un artist este o conştiinţă”

Apreciind „generozitatea ieşită din comun” a prof. Viorelia Braicu, „în condiţiile în care unii copii devin restrictivi sau abuzivi cu opera părinţilor sau strămoşilor”, prof. univ. dr. Mircea A. Diaconu, după ce a identificat locuri şi date comune din biografia sa şi a artistului omagiat, a făcut referire la poezia acestuia, „scrisă în umbra marilor săi maeştri” şi, cu deosebire, la două dintre autoportretele artistului, deosebit de valoroase.

Dacă cel din 1937, când avea 27 de ani, de o mare forţă expresivă, realizat „cu o intuiţie extraordinară la nivel tehnic”, spune multe despre evoluţia pe care ar trebui s-o identificăm în pictura lui Dimitrie Loghin, cel de peste timp este „al unui om îndurerat, (…) care a trecut prin istorie”. „El este martorul unei lumi care se prăbuşeşte şi are conştiinţa acestui fapt. Cred că, în anii ‘50,’60, când picta Suceava, avea conştiinţa că această lume dispare, nu întâmplător apar câteva blocuri care înlocuiau o lume pe care le dispariţie”.

Obsedat de timp şi de fragilitatea lumii în care trăieşte, Dimitrie Loghin, apreciază prof. univ. dr. Mircea A. Diaconu, „este o conştiinţă, iar conştiinţa nu e doar consecinţa talentului, ci asumarea cu luciditate a unui anumit statut”.

„A lucrat pentru semenii săi”

Prof. Viorelia Braicu, emoţionată de faptul că se află „într-un univers artistic atât de cunoscut, de care m-am despărţit cu două zile înainte”, s-a declarat încrezătoare că „nicăieri nu se pot păstra mai bine nişte lucrări de artă decât într-un muzeu sau o bibliotecă”.

A mulţumit tuturor celor care au contribuit la materializarea expoziţiei şi şi-a manifestat convingerea că, aşa cum a declarat cândva, într-un reportaj al cunoscutului scriitor şi jurnalist Marcel Mureşeanu, acela de a „lucra pentru semenii săi pentru ca, prin culoare, să fie alături de ei”, tatăl său a reuşit acesta.

Omagierea artistului va continua, anul acesta, a anunţat fiica acestuia, prin montarea unui bust realizat de sculptorul Iulian Asiomionesei, prin organizarea unei seri de poezie, printr-o expoziţie care se va vernisa la Iaşi, la Palatul Culturii şi printr-o altă acţiune de donaţie, de pictură şi grafică, oferită Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI