Suedia va elimina toate restricţiile din 9 februarie

Guvernul suedez a anunţat ierică din 9 februarie va elimina toate restricţiile în vigoare în prezent din cauza pandemiei de coronavirus, ca urmare a procentului ridicat al populaţiei vaccinate şi unui pericol mai mic reprezentat de varianta Omicron, relatează EFE. Suedia se alătură astfel altor ţări nordice, precum Danemarca, care a eliminat restricţiile în urmă cu două zile, sau Finlanda care va renunţa la restricţii de-a lungul acestei luni, în timp ce Norvegia a ridicat deja toate restricţiile.

Când a prelungit restricţiile la sfârşitul lui ianuarie, Magdalena Andersson, şefa guvernului suedez, deja anunţase 9 februarie ca posibilă dată pentru eliminarea definitivă a acestora. La fel ca în Danemarca, COVID-19 nu va mai fi considerată o boală „critică” pentru societatea suedeză.

Anunţul implică faptul că restaurantele vor putea rămâne deschise şi după ora 23:00 şi că se va renunţa la limitarea numărului de persoane la evenimentele publice, precum şi la recomandarea de a lucra de acasă şi de a reduce contactele în spaţiile interioare.

Magdalena Andersson a precizat totuşi că riscul pentru cei nevaccinaţi se menţine „ridicat”, mai ales dacă este asociat unei vârste înaintate, astfel încât a anunţat că vor fi menţinute recomandările pentru această grupă de vârstă.

În total, 83,6 % dintre suedezii de peste 12 ani au fost vaccinaţi anti-COVID-19 cu schema completă, iar 49,8 % dintre adulţi au primit şi doza suplimentară.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI