Incendiu la Spitalul Judeţean Suceava

> A fost activat planul roşu de intervenţie, iar mai mulţi pacienţi au fost evacuaţi

Planul roşu de intervenţie a fost activat în noaptea de miercuri spre joi, în urma unui incendiu la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, cpt. Alin Găleată, ne-a declarat că flăcările s-au manifestat în zona unui salon de la etajul patru al spitalului, unde este Secţia de obstetrică-ginecologie.

El a spus că, în urma intervenţiei pompierilor, incendiul a fost lichidat, iar apoi s-a lucrat pentru îndepărtarea efectelor acestuia.

Vestea bună a fost că, din fericire, nu au fost înregistrate victime.

Potrivit primelor informaţii furnizate de la faţa locului de Alin Găleată, au fost evacuaţi mai mulţi pacienţi din spital, fără să poată preciza numărul exact al acestora.

Totodată, el a arătat că a fost activat planul roşu de intervenţie, la faţa locului deplasându-se toate forţele şi mijloacele de la Detaşamentul Suceava, de asemenea, fiind alocate şi alte forţe şi mijloace de la celelalte subunităţi din judeţ.

Flăcările au pornit de la un aparat al instalaţiei de ventilare

Incendiul a izbucnit de la un aparat electric al instalaţiei de ventilare de pe holul etajului patru, au stabilit ulterior pompierii suceveni.

Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, cpt. Alin Găleată, a declarat ieri dimineaţă că incendiul a fost anunţat la ora 0.34, intervenind iniţial pompierii de la Detaşamentul de Pompieri Suceava, cu 5 autospeciale cu apă şi spumă, o descarcerare uşoară, o autoscară de intervenţie la înălţime, o ambulanţă SMURD B2 şi o autospecială de transport personal şi victime multiple (ATPVM), ulterior fiind activat şi planul roşu de intervenţie.

Astfel, pe lângă subunităţile pompierilor militari suceveni, au mai fost solicitate resurse şi de la inspectoratele pentru situaţii de urgenţă Botoşani şi Iaşi, în total fiind alocate intervenţiei, etapizat, 7 autospeciale cu apă şi spumă, 8 ambulanţe SMURD, 3 autoscări de intervenţie la înălţime, 5 autospeciale de transport personal şi victime multiple, două autospeciale de intervenţii complexe şi un echipaj pentru descarcerare. De asemenea, în sprijin, au intervenit şi 9 echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava.

Incendiul a fost localizat la scurt timp

Deoarece incendiul a fost localizat în timp scurt, din totalul forţelor şi mijloacelor alocate, o parte s-a întors la bază, a precizat cpt. Găleată.

El a arătat că, la sosirea primelor echipaje, incendiul se manifesta, cu flacără şi degajări de fum, la cablurile instalaţiei electrice şi ale instalaţiei de ventilare, dispuse în planşeul holului de la etajul patru, la Secţia obstetrică-ginecologie, în dreptul salonului nr. 7, fără să se înregistreze victime.

Concomitent cu acţiunea de stingere, aflăm că s-au derulat misiuni de căutare-salvare-evacuare a tuturor persoanelor (pacienţi, personal medical şi auxiliar) de la nivelul etajului respectiv şi de la etajele superioare (5-9). Pe parcursul intervenţiei au fost evacuaţi de pompierii militari şi de personalul de pe locul de muncă, 329 de pacienţi, dintre care 102 copii (57 nou-născuţi). Pacienţii au fost evacuaţi pe secţiile de la etajele inferioare şi în Unitatea de Primiri Urgenţe.

Cpt. Alin Găleată a menţionat că persoanele evacuate nu au suferit probleme medicale cauzate de arsuri, intoxicaţii cu fum sau gaze toxice.

Ni s-a precizat că incendiul a fost localizat la ora 0.42, iar lichidarea acestuia a fost declarată 10 minute mai târziu.

Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost efectul termic al curentului electric, generat de un aparat electric (care făcea parte din agregatul de ventilare) „cu defecţiuni”, a precizat cpt. Găleată. (N.B., D.L.)

2 Comentarii

  1. Iarasi? Alt incendiu?
    Sau e cel de care citeam in presa centrala acum vreo doua zile si de.care Crai Nou abea a aflat.
    You know what they say…If you see it live it’s news. If you read.about it in the paper it’s history.
    La Crai Nou sunt.mai mult cronicile trecutului glorios. LOL

  2. Ne bucuram ca avem cititori foarte bine informati si cu drag de a posta comentarii. Despre orice, oricand…

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI