Pentru că are priorităţi roata panoramică şi fântână arteziană muzicală în loc de locuri de muncă, drumuri sau parcări

Primarul Lungu a fost criticat la dezbaterea bugetului local

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a fost criticat, joi, la dezbaterea bugetului local pentru anul 2022, fiind acuzat că nu are în vedere priorităţile imediate ale sucevenilor.

Primul care a început să critice proiectul de buget a fost consilierul local USR Dan Nichiforel, care a spus că a constatat că gradul de realizare al bugetului pe anul trecut a fost mic, „ceea ce dovedeşte că bugetul nu a fost bine fundamentat”.

El a spus că nu sunt prioritare în buget cerinţele sucevenilor care sunt drumuri, parcări, locuri de joacă şi locuri de muncă.

„Dacă am avea aceste priorităţi nu ne-am împrăştia pe 60 de obiective” a spus Nichiforel.

El a mai arătat că şi ruta alternativă Suceava – Botoşani, care va fi gata în 20 de ani şi unde numai pasarela costă aproape 20 de milioane de euro, nu este un proiect care să producă efecte economice.

„Votez împotriva unui astfel de sistem de a bugeta banii publici” a spus Nichiforel.

Primarul l-a contrazis spunându-i că nu a fost grad de realizare mare al bugetului pe anul trecut pentru că Guvernul nu a demarat programele pe fonduri europene şi a precizat că, dacă făcea la sfârşitul lui 2021 o rectificare bugetară în minus cu fondurile pentru proiecte europene, gradul de realizare era de peste 75%.

„Îţi propui mult, faci mult, în propui puţin, faci mai deloc” a spus Ion Lungu.

Şi preşedintele Organizaţiei Municipale PSD Suceava, consilierul local Dan Ioan Cuşnir, i-a spus primarului că bugetul este „greşit fundamentat” şi i-a atras atenţia că de peste 10 ani gradul de realizare este de circa 60% şi că anul trecut nu a fost un accident.

„Bugetul trebuie să reprezinte un echilibru între nevoi şi posibilităţi” a explicat Cuşnir.

El a arătat că fundamentarea bugetului pleacă de la nevoile sucevenilor, care sunt locurile de muncă mai bine plătite, parc industrial, incubator de afaceri, parcări supraetajate sau subterane din care rezultă trotuare neocupate, spaţii verzi şi fluidizarea traficului.

Cuşnir i-a transmis primarului că alocă aproape 10 milioane de lei pentru o roată panoramică şi o fântână arteziană, dar că pentru parcări de reşedinţă se alocă doar a zecea parte din banii pentru investiţii de divertisment.

„Este complet jignitor faţă de nevoile sucevenilor” a spus Cuşnir, care a mai prezentat şi mai multe „anomalii” în buget

„Bugetul nu este bine fundamentat, nu este realist, execuţie de 60%. Îmi pare rău că nu putem fi de acord cu acest mod de concepere a bugetului” a spus Cuşnir.

Primarul a arătat că prin investiţiile în roata panoramică şi fântâna muzicală se încurajează turismului şi că speră ca activitatea de turism să devină o sursă importantă de venit, care să genereze şi locuri de muncă mai bine plătite. El a arătat că dacă pentru cele două investiţii se alocă aproape 10 milioane de lei, pentru străzi se alocă 10 milioane de euro.

În cadrul dezbaterilor, primarului i s-a mai reproşat că are proiecte care sunt trecute de la un an la altul în planul de buget, proiecte care trenează.

Ion Lungu a răspuns că nu sunt imputabile municipalităţii întârzierile în derularea unor investiţii, dar a subliniat că niciun proiect început nu a fost abandonat, că a fost dus până la capăt chiar dacă au fost anumite probleme de parcurs.

Bugetul pentru anul 2022 a fost aprobat cu 15 voturi „pentru”, două „împotrivă” şi patru abţineri. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI