> Prima expoziţie de grafică de grup realizată la Suceava
La Galeria de Artă „Ion Irimescu” din Suceava a fost vernisată, vineri, 21 ianuarie, o expoziţie de grup a artiştilor plastici suceveni, membri ai UAP Suceava. Expun Emilian Adrian Gavrilean, Dan Jauca, Vasile Anghel Siminiuc, Sorin Baciu, Sebastian Raţiu, Lucia Puşcaşu, Emilia Burlacu, Oana Ruxandra Hrişcă, Oana Chilariu Moruz, Sergiu Grapă, Camelia Rusu Sadovei, Viorica Moruz, Iulian Asimionesei, Niculai Moroşan, Dumitru Rusu, Ioan Coţofan şi Constantin Ungureanu-Box.
Este prima expoziţie de grafică de acest fel de la Suceava (au mai fost expoziţii „personale”), expoziţii de grafică organizându-se, la Bucureşti, începând din 2011, a spus gazda manifestării, Lucia Puşcaşu, care şi-a exprimat satisfacţia de a-i vedea prezenţi în sală pe mulţi dintre colegii de simeze.
Lucia Puşcaşu, despre lucrările colegilor expozanţi
Studiile după structuri naturale reprezintă tematica pe care şi-au ales-o artiştii expozanţi, „ştiut fiind că la baza creaţiei stă natura, cu toate formele ei, cu aceste structuri naturale pe care noi, la rândul nostru, le luăm, le prelucrăm, unii mai mult, alţii mai puţin, şi obţinem motive pe care apoi le stilizăm. La unii se cunoaşte de unde au pornit, se cunoaşte rădăcina desenului, alţii ajung chiar la lucrări abstracte” a spus vorbitoarea, care a făcut o scurtă prezentare a lucrărilor celor care nu au fost prezenţi la vernisaj.
Două compoziţii cu subiect religios, subiect abordat şi în expoziţiile personale, expune Emilian Adrilean Gavrilean, fost elev al Colegiului Naţional de Artă „Ciprian Porumbescu” din Suceava, la fel ca şi Dan Jauca, prezent cu câteva compoziţii prelucrate la calculator. O compoziţie cu „multe simboluri, pornită de la structuri naturale, interpretată şi compusă cu diferite forme pe care le întâlnim şi în natură este lucrarea lui Anghel Vasile Siminiuc” spune Lucia Puşcaşu, în vreme ce lucrarea Emiliei Burlacu, tot despre natură, reprezintă două păsări interpretate ce simbolizează, în viziunea sa, prietenia, unitatea. Recunoscută ca „foarte bună desenatoare, dar şi coloristă”, Camelia Rusu Sadovei, expune portrete, studii de personaje în diverse contraste, închis şi deschis. „Foarte bine surprinde Niculai Moroşan caracterul copacilor care i-au fost subiect de studiu” apreciază Lucia Puşcaşu, în vreme ce Dumitru Rusu este uşor de recunoscut pentru stilul deja consacrat, în două lucrări ce surprind spaţiul bucovinean. Ioan Coţofan, remarcat pentru „stilul realist în tot ceea ce face”, expune peisaj în acuarelă, iar Iulian Asimionesei, în laviurile expuse, două portrete ale lui Păstorel Teodoreanu şi Octavian Cotescu, „urmăreşte mai mult caracterul personajelor, asemănarea cu originalul”. Rezultatul unor compoziţii din taberele pe care le-a frecventat sunt lucrările artistei Oana Ruxandra Hrişcă, interpretări după elemente din natură, gospodării, ţărăneşti, realizate în mai multe tehnici, alb-negru, dar şi culoare.
Artiştii şi-au prezentat lucrările
Despre lucrările lor, în cuvinte mai multe sau mai puţine, au vorbit artiştii prezenţi la vernisaj.
Apreciat de Lucia Puşcaşu pentru performanţele sale din vremea cât a fost elev al colegiului de artă sucevean – punctaj maxim proba la desen olimpiada naţională de artă de la Galaţi din 1996, premiul II la pictură şi marele premiu UAPR în 1999 – , Sorin Baciu se prezintă privitorilor cu „un cocktail de lucrări, în mare parte fiind făcute împreună cu ucenicii de la Şcoala populară de artă, fapte cu martori”, lucrări realizate în feluri diferite de abordare, cu materiale diferite, multe fiind făcute în timpul carantinei, când a lansat o provocare creativă, ce presupunea realizarea unui desen pe zi şi apoi publicarea lui.
„Un studiu despre corpul uman, o stare, tuş pe pânză” a spus Sebastian Raţiu că este lucrarea sa, salutând ideea acestei expoziţii pe care şi-ar dori-o anuală.
Cu două lucrări participă cunoscuta artistă Lucia Puşcaşu la expoziţia de grafică: „Scara” – care are multe semnificaţii, „este un copac, dar în acelaşi timp este şi un trup feminin pe care o să îl întâlniţi în majoritatea lucrărilor mele de compoziţie, scara la care gândim cu toţii, de pe care pornim, de la prima treaptă, şi pe care urcăm ca să ajungem undeva sus, spre desăvârşire. Este un îndemn spre optimism, dar şi o legătură între cer şi pământ” – şi „Vremuri de demult” „o istorie, pentru că am pornit de la poarta miceniană”, o lucrare ce se înscrie într-o temă pe care artista o prelucrează de câţiva ani, „Oameni şi păsări”.
Lucrările Oanei Chilariu sunt cele realizate pentru a ilustra traducerea din limba spaniolă a profesorului Octavian Nestor, „Viaţa lui Lazarillo de Tormes”, „cu care am avut o colaborare foarte frumoasă, lucrări pe care le-am prezentat şi la expoziţia personală din anul 2020” a spus artista, iar Viorica Moruz este prezentă în expoziţie cu trei peisaje, „reprezentative pentru perioada în care Viorica Moruz a intrat în Uniunea Artiştilor Plastici, a spus Lucia Puşcaşu. „Trei interpretări după peisaj, făcute în tabere, în urma studiului, care stau la baza lucrărilor mele în ulei”, le-a prezentat autoarea.
Profesor la colegiul de artă sucevean, Sergiu Grapă, despre care Lucia Puşcaşu spune că este „un desenator şi un colorist foarte bun, un câştig pentru liceu”, expune „o metaforă”, o lucrare digitală, lucrată cu tableta grafică, dar afirmă că, oricât de atras este de digital, nu va renunţa la şevalet.
„Este o lucrare în blitz, procedură învăţată de la Nicolae Grigorescu”, a spus Constantin Ungureanu-Box despre una dintre lucrările sale, în vreme ce cealaltă, realizată într-o tabără de artişti amatori, este dovada că „nu voi putea fi niciodată pictor naiv, mi-a dispărut naivitatea în clasa a cincea”.
Prezentă la vernisaj, profesoara Loredana Ceică, inspector pentru arte în cadrul Inspectoratului Şcolar Suceava, a ţinut să felicite expozanţii şi s-a adresat numeroşilor elevi de la colegiul de artă participanţi la vernisaj, îndemnându-i să-şi respecte profesorii şi să muncească pentru a ajunge să expună alături de aceştia.
Solicitat să intervină, Constantin Hrehor şi-a condensat discursul într-un singur cuvânt: „Mulţumesc!”.
Comentarii