Al treilea turneu din cadrul campionatului Seriei Est a Diviziei A2 de volei masculin a avut loc, la finele săptămânii trecute, la Râmnicu Sărat. CSM Suceava a participat la competiţie cu un lot decimat din cauza indisponibilităţilor. Nu au putut evolua Gontariu, R.Dănilă, Hortopeanu, Roman şi Denis Croitor, iar Vlad Ştreangă a fost folosit in-extremis chiar dacă avea un deget rupt.
În aceste condiţii, antrenorul echipei sucevene, Tudor Orăşanu, a apelat la veteranul Andrei Sasu, dar şi la mezinul Ioan Verciuc, care a împlinit ieri 14 ani.
CSM Suceava a pierdut primul meci în faţa celor de la Ştiinţa Bacău cu 1-3, pentru ca apoi să cedeze în faţa liderului Tomis Constanţa cu 0-3. În ultima partidă, CSM Suceava a trecut de CSM Râmnicu Sărat cu 3-2.
„Am fost într-o situaţie delicată la acest turneu şi am avut parte de situaţii neprevăzute. Îl felicit pe Andrei Sasu, dar şi pe tânărul Verciuc, care a debutat într-un campionat de seniori la doar 14 ani.
De partida cu Tomis Constanţa nu se poate spune nimic, însă toate seturile cu Ştiinţa Bacău au fost pierdute în prelungiri. Ne-am descurcat onorabil şi sper ca la turneul de la Suceava, din perioada 18-20 februarie, tot lotul nostru să fie valid”, a declarat antrenorul echipei de volei masculin CSM Suceava, Tudor Orăşanu.
Comentarii