Noi proteste masive faţă de restricţii şi faţă de vaccinare, în zeci de oraşe din Germania

Zeci de mii de persoane au protestat, luni seară, în numeroase oraşe din Germania, faţă de restricţiile antiepidemice şi faţă de posibila impunere a vaccinării, înregistrându-se violenţe între demonstranţi şi forţele de ordine.

Conform estimărilor, aproximativ 70.000 de persoane au participat la proteste, în zeci de oraşe din landurile Turingia, Bavaria, Mecklenburg-Pomerania, Saxonia-Anhalt, Brandenburg, Baden-Württemberg şi Renania de Nord-Westfalia, informează agenţia DPA şi publicaţia Frankfurter Allgemeine Zeitung.

Cei mai mulţi manifestanţii nu au purtat măşti medicale şi au cerut condamnarea la închisoare a fostului cancelar Angela Merkel, a preşedintelui Frank-Walter Steinmeier, a fostului ministru al Sănătăţii Jens Spahn şi a virologului Christian Drosten.

În oraşele Rostock, Grimmen şi Cottbus, au avut loc confruntări între protestatari şi forţele de ordine. Cel puţin 11 manifestanţi au fost reţinuţi, iar doi agenţi ai forţelor de ordine au fost răniţi, conform site-ului NDR.de.

Autorităţile au anunţat că 175 de persoane au fost verificate şi vor fi sancţionate pentru participare la proteste neautorizate.

În oraşul Köln, aproximativ 1.000 de persoane au participat la o contramanifestaţie, în favoarea menţinerii restricţiilor, ceea ce a generat riscuri privind confruntări cu demonstranţii antirestricţii.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI