Pentru prichindeii din Cernăuţi

Singura revistă pentru copii în limba română din Ucraina este revista „Prichindeii din Cernăuţi”. Ea apare la Cernăuţi, sub egida Ligii Tineretului Român, condusă de Vitalie Zâgrea, redactor-şef al Emisiunilor în limba română de la Radio Ucraina Internaţional, cu sprijinul financiar al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni al guvernului României. Ea este destinată, aşa cum spune şi titlul, prichindeilor, adică preşcolarilor şi elevilor din ciclul primar din regiunea Cernăuţi. Am avut norocul să-i primesc cele şase numere din anul 2021 la „Alma Mater Librorum”, Salonul Internaţional de Carte al Universităţii „ştefan cel Mare” Suceava, şi mărturisesc o bucurie de copil la parcurgerea lor la ceasul Sărbătorilor de Iarnă.

Realizatorii săi – Vitalie Zâgrea – redactor-şef, Svetlana Pantea, Mihai Grosu, Marin Gherman, Mariana Struţ, Artur Jar şi Elena Presneacov – membrii colegiului de redacţie, sunt, aşa cum povestea Vitalie Zâgrea şi la Salon, tineri, părinţi de prichindei, deci buni cunoscători ai nevoilor şi aşteptărilor lor. şi îndeajuns de tineri ca să evite tonul moralizator, preferând o pedagogie subtilă, cu aspect atrăgător. Astfel, alfabetul românesc este „predat” cu desene (toată ilustraţia „Prichindeilor” este graţioasă, plăcută), sunt valorificate plăcerea şi talentul de a desena, de a colora, micul pictor fiind nu o dată solicitat în cuprinsul celor 20 de pagini ale unui număr, iar sufletului însetat de poveşti al micuţului cititor (sau ascultător al lecturii făcute de părinţi), revista îi dăruieşte de la basme şi legede de mari scriitori repovestite la poveştile adevărate ale istoriei noastre. Jocul este, cum se cuvine, la mare cinste în diverse abordări, mânuţele dibace fac construcţii de hârtie, intră în bucătărie, minţile curioase îşi testează perspicacitatea, se îmbogăţesc în cunoştinţe interesante şi folositoare, învaţă regulile unora din cele mai populare sporturi ale vârstei (ex. mersul pe role) cei şapte ani de acasă (comportamentul la masă, pe stradă, în mijloacele de transport) sunt de găsit şi în revistă. Prichindeii din Cernăuţi au întâlniri cu scriitori (Vasile Tărâţeanu, Simion Gociu ş.a.) şi cei inspiraţi scriu şi publică alături de ei. De asemenea, sunt utile exerciţii de dicţie, lecţii de engleză şi sunt prezenţi număr de număr, în fotografii făcute în familie, şi micuţii cititori. şi fiindcă l-am pomenit pe Simion Gociu, arhitectul frumosului „Făgurel” de ani în urmă, să salutăm în Vitalie Zâgrea un vrednic discipol al unui neuitat magistru.

„Prichindeii din Cernăuţi” este o revistă valoroasă şi încântătoare pentru prichindeii din Cernăuţi, dar ar fi primită cu bucurie oriunde, la Suceava, la Bucureşti, la Chişinău, în comunităţile româneşti din Europa şi de peste oceane, dacă Departamentul pentru Românii de Pretutindeni ar încuraja şi răsplăti, susţinându-i tirajul şi distribuirea, această excelentă revistă. O revistă de nota 10, cum se spunea pe vremea bunicilor, buneilor prichindeilor, românaşilor de azi.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: