La Fălticeni

Omagiu adus poetului naţional Mihai Eminescu

În fiecare an, la 15 ianuarie este marcată Ziua Culturii Naţionale, data fiind aleasă în semn de omagiu faţă de poetul naţional al românilor, Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850 – 15 iunie 1889). Primăria Municipiului Fălticeni, în parteneriat cu Biblioteca Municipală „Eugen Lovinescu” şi Muzeul de Artă „Ion Irimescu”, marchează această zi şi deschide seria manifestărilor culturale organizate în anul 2022 de instituţiile culturale subordonate prin celebrarea a 170 de ani de la naşterea poetului naţional, sâmbătă, 15 ianuarie, de la ora 11. Sub genericul „Eminescu – 172”, la Biblioteca Municipală din Fălticeni va avea loc vernisajul expoziţiei „Universul eminescian în grafica lui Spiru Vergulescu”, cel al expoziţiei de carte „In memoriam Mihai Eminescu”, în care vor fi prezentate volume şi cărţi rare aparţinând Bibliotecii Municipale „Eugen Lovinescu” şi Galeriei Oamenilor de Seamă, şi un moment artistic susţinut de elevi ai Colegiului Naţional „Nicu Gane”. Intrarea este liberă, cu respectarea legislaţiei privitoare la măsurile luate pentru protecţia împotriva pandemiei de coronavirus.

Mai mulţi artişti plastici au fost fermecaţi de ceea ce înseamnă opera eminesciană, interes concretizat în diverse lucrări de artă plastică, aşa cum sunt şi cele expuse pe 15 ianuarie în urbea de pe Şomuz. Între anii 1988-1989, pictorul Spiru Vergulescu a pornit pe urmele poetului, încercând să vadă tot ce aminteşte de Eminescu. Pe lângă imaginile cu satul în care a copilărit Eminescu, cu pădurea şi lacul, Vergulescu a imortalizat imagini pitoreşti cu locurile ale căror trecut este legat de numele poetului cum ar fi Botoşani, Iaşi, Bucureşti, Arad, Blaj, Braşov, Giurgiu, Lugoj, Oraviţa, Sibiu, Târgu Mureş, Văratec sau cele de peste hotare, cum ar fi Cernăuţi, Chişinău, Odesa, Viena, Berlin. Periplul include şi portrete ale celor care au interacţionat cu Eminescu, o parte din reprezentările grafice fiind reunită în albumul „Periplu şi univers eminescian, 60 de desene în tuş cu peniţa”, apărut la editura ARC 2000, Bucureşti, în anul 2000. Unele dintre lucrările expuse la Fălticeni se găsesc în original la Memorialul Eminescu de la Ipoteşti (în anul 1989 fiind donate acestei instituţii, de autor, 101 lucrări care au făcut parte dintr-o serie dedicată poetului, serie completată cu lucrări în original aflate la Cernăuţi).

Toate lucrările prezintă la subsol câte un mic comentariu scris de pictor, ori un vers sau o strofă dintr-o poezie semnată de Mihai Eminescu.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: