O remarcabilă pildă de prietenie

Urbea de pe Şomuz, oraşul Fălticeni, a adunat în decursul istoriei nenumărate poveşti despre prietenie. Oameni celebri, cunoscuţi până departe în lume, şi alţii întrucâtva anonimi, ştiuţi doar de către puţinii lor apropiaţi, au fost personaje principale ale poveştilor care au înfrumuseţat întregul ţinut, asemenea unui veşmânt luminos.

Scriitori reputaţi de talia poetului nepereche şi condeieri ai locului au trăit la Fălticeni adevărate întruchipări ale prieteniei. Locul prielnic, oamenii predispuşi pentru înfăptuirea binelui şi profunda experienţă existenţială a fiecăruia au marcat istoria spaţiului desprins, parcă, dintr-o poveste de neuitat.

Îndeobşte definiţia prieteniei o aflăm cu uşurinţă în dicţionarul explicativ însă, în esenţă, prietenia este o virtute, care se întemeiază pe principii solide, fiind o caracteristică a celor cu suflet nobil.

Mântuitorul i-a numit prieteni pe ucenicii Săi, spunându-le: Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi. Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ceea ce vă poruncesc. De acum nu vă mai zic slugi, că sluga nu ştie ce face stăpânul său, ci v-am numit pe voi prieteni, pentru că toate câte am auzit de la Tatăl Meu vi le-am făcut cunoscute (Ioan 15, 13-15).

Despre prietenie se pot afirma lucruri felurite. Nu este întotdeauna legată de rudenia de sânge. Sunt foarte mulţi fraţi, copii şi părinţi, soţi chiar, care trăiesc o viaţă întreagă fără a experimenta prietenia. Deşi pare paradoxal, acesta este adevărul!

 Prietenia este mai presus de rudenia de sânge, de aceea este greu de realizat. Adevăraţii prieteni sunt rari, puţini şi valoroşi. Uneori ne ajung degetele de la o mână să-i numărăm pe cei care sunt şi rămân până la capăt prieteni într-o viaţă întreagă.

Referindu-mă la prieteniile din zona Fălticenilor, m-am gândit la două persoane cu preocupări diferite: unul profesor, cu o strălucită carieră în domeniu, altul farmacist, dintre cei de faimă.

Unul dintre personaje provine din ţinutul Câmpulungului, dinspre graniţa cu Maramureş, în timp ce celălalt îşi are obârşia pe Valea Şomuzului, iar agora întâlnirii lor a fost Fălticenii. Împărtăşesc idealurile, frumuseţea şi taina acestui loc, devenită cetate a inimilor. Dacă s-a spus că Fălticenii sunt Florenţa românilor, aceasta şi pentru dăruirea oamenilor locului sau vremelnici rezidenţi în decursul timpului, care a oferit culturii române mulţi cărturari, mai mulţi decât celelalte zone după numărul de locuitori, cu adevărat prietenia profesoarei Mioara Gafencu cu farmacista Maria Mitocaru este de aşezat în ramă de poveste pentru generaţiile de azi.

În general, fălticenenii le cunosc. Chiar şi cei mai de departe, plecaţi din locurile natale, ştiu cât de mult s-au implicat cele două doamne în istoria urbei.

Profesorul Mioara Gafencu, după o carieră strălucită la Liceul „Nicu Gane”, devenit Colegiu Naţional, o şcoală mai importantă decât multe dintre universităţile de acum şi de altădată, a instruit personalităţi remarcabile ale culturii, literaturii, ştiinţelor şi artelor din România. Şi-a îndreptat atenţia asupra istoria locului printr-o evaluare pertinentă a literaturii şi o rememorare a personajelor celebre, a cărturarilor de altădată şi din vremea sa. A salvat de la uitare zicerile, amintirea şi lumina unor profesori şi erudiţi, înveşnicindu-le în paginile cărţilor „Rememorări luminoase” sau în cele câteva ediţii dedicate Colegiului Naţional „Nicu Gane”. 

Nu au fost singurele cărţi pe care doamna profesor le-a publicat. Prezentă în efervescenţa culturală a ultimei jumătăţi de veac, Mioara Gafencu s-a înscris în mod inspirat în spiritul locului. Dacă altădată au strălucit nume sonore la Fălticeni, dacă acolo s-au ivit, ori au revenit, multe dintre realizările acestora le cunoaştem şi prin ochii ori scrisul doamnei Mioara Gafencu.

În vremea când eram elev la Liceul „Nicu Gane” o admiram pe doamna Gafencu pentru ţinuta demnă, profesională, dar şi pentru vestimentaţia aleasă, ce trăda bunul gust şi un simţ deosebit al frumosului, având o minunată alură exterioară şi interioară, îndeosebi. Era inspiratoare pentru elevii ei, după chipul dascălului de vocaţie care trebuia să fie model şi din acest punct de vedere.

Vorbea adeseori despre profesorii altor generaţii, făcându-şi timp să se aşeze la masa de scris, atât în vremea activităţii didactice, dar şi după aceea. Este remarcabilă preocuparea domniei sale pentru cuvântul rostit şi scris, căci nu toţi dascălii sunt înzestraţi cu asemenea dar. De pildă dirigintele meu din liceu era profesor de limba şi literatura română. Avea talent mult, mult… Niciodată nu s-a aşezat la catedră, doar atunci când trecea notele şi încheia mediile. În rest, trăia împreună cu noi frumuseţea literaturii române. Avea însemnări făcute din vreme, acasă, pentru a nu se prezenta nepregătit în faţa elevilor. Cu toate acestea, marele profesor Gheorghe Butnaru, care a sfârşit devreme, când încă avea multe de oferit, nu a scris nimic. Nu ştiu să fi rămas de la el comorile la care am avut, cât am putut înţelege atunci, acces.

De cealaltă parte a balanţei prieteniei se aşază farmacista Maria Mitocaru. Născută nu departe de Fălticeni, pe Valea Şomuzului, în localitatea Dolheşti, cu pecete voievodală şi ctitorie bisericească remarcabilă, Maria Mitocaru s-a identificat cu leagănul Lizucăi şi al marilor povestitori, prin profesia de farmacist.

Peste puţin timp se vor împlini 200 de ani de când la Fălticeni există farmacii, având-o în vedere pe cea de la începutul veacului al XIX-lea, în forma ei rudimentară, spiţeria, care funcţiona în anul 1825.

Doamna Maria Mitocaru, inspirată de atmosfera culturală a Fălticenilor, s-a ocupat de istoria farmaciilor. O rememorare, o trecere în revistă a acestora, cu date care s-au păstrat, ne-a oferit în 2017 prin scrierea „O incursiune în viaţa şi istoria farmaciilor fălticenene”. 

O altfel de istorie, cu care fălticenenii nu erau obişnuiţi. Se întâlneau istorii ale literaturii, ale diferitelor ştiinţe, mai puţin o istorie a… farmaciilor!

Un alt merit special al farmacistei Maria Mitocaru este dragostea pentru versuri. Poeziile scrise pe parcursul mai multor ani, păstrate, cu grijă, au văzut lumina tiparului în ultima perioadă, reliefând armonia dintre poezie şi farmacie, dintre vindecarea trupească şi frumuseţea spiritului, care va salva lumea.

 Maria Mitocaru are privilegiul de a fi dobândit locul unei vestite familii cărturăreşti din Fălticeni, cu numele Stino, care a jucat un rol cultural efectiv vreme de aproape un veac. Am cunoscut şi eu una dintre reprezentantele acestei familii, o profesoară care a trăit 100 şi mai bine de ani. Doamna Virginia Stino era în anii ’80, când urmam la Fălticeni liceul, una dintre prezenţele discrete în cercurile culturale ale urbei, alături de doamna Steliana Lovinescu, singura din familia Lovineştilor rămasă la Fălticeni după moartea scriitorilor Vasile (Lala) Lovinescu şi Horia Lovinescu, iar prof. Virginia Stino, ultima dintre cei care au ilustrat familia Stino.

Pe locul casei lor, în care am intrat odinioară, reşedinţă care adăpostea cărţi, fotografii, picturi şi mai ales amintirile vizitelor celebre, cu preocupări de cea mai înaltă ţinută, sub copaci seculari, într-un loc liniştit, Maria Mitocaru a aşezat un monument al aducerilor aminte, care ne salvează din uitare şi cinsteşte pe înaintaşi, faţă de care avem datoria recunoştinţei.

Aşadar, cele două personaje ca dintr-o poveste, Mioara Gafencu şi Maria Mitocaru, ilustrează una dintre prieteniile din istoria urbei de pe Şomuz.

Prietenia care s-a intensificat în ultimii ani ne arată cât de mult contează exemplele pozitive, ce înseamnă să întâlneşti oameni dedicaţi profesiei şi idealurilor înalte. Ce mult înseamnă pentru un loc, pentru un oraş, pentru un ţinut, ca oamenii să nu treacă întâmplător prin viaţă, ci să arate prin dăruirea lor că avem îndatorirea de a veghea la istoria de demult, dar şi la evenimentele din vremea noastră.

Cei legaţi de oraşul Fălticeni vor descoperi în această prietenie experienţa luminoasă, într-o lume marcată de multe conflicte, tulburare şi incertitudine. Prietenia dintre oameni, la nivelul acesta ne arată că se poate, că oamenii care dăruiesc trăiesc veşnic. Odată, la Mântuitorul Hristos, a venit un om de ţinută nobilă, dregător şi L-a întrebat: „Doamne, ce să fac ca să trăiesc veşnic?” ( Luca 18, 18).

 Cele două personaje ne arată că prin ceea ce fac, prin strădania şi dăruirea lor, doresc să trăiască veşnic.

Iată o incursiune grăbită în istoria prieteniilor fălticenene. Poate, într-o zi, cineva se va preocupa şi va referi despre alte modele de prietenie, cum este cea dintre Eminescu şi Ştefanelli, dintre familia Stino şi marii cărturari: Iorga, Sadoveanu şi Călinescu, dintre Ion Irimescu şi Doina Cernica, dintre Grigore Ilisei şi familia Stino, dintre Grigore Ilisei şi Paul Miron, ori Grigore Ilisei şi Vasile Ghe. Popa, Ştefan S. Gorovei, Cătălin Ciolca şi Nicolae Jianu, dintre Vasile Lovinescu şi Ştefan S. Gorovei, dintre Vasile Lovinescu şi V. Ghe. Popa, dintre Mioara Gafencu şi profesorii găneşti, dintre preotul Ilie Ilisei şi acad. Constantin Ciopraga, Cătălin Ciolca, Horia Zilieru, Zaharia Sângerozan, dintre Sadoveanu şi oamenii locului, îndeosebi Aurel Băeşu (pictor), scriitorul Nicolae Turtureanu, între preotul Leonida Gavrilescu şi Nicolae Labiş, găzduit chiar în casa lui parohială, dintre familia Lovineştilor şi semnatarul acestor rânduri, care le-a deschis de multe ori inima şi uşa casei, dintre preoţii cărturari ai zonei şi oamenii iubitori de frumos, prietenii care pot constitui subiectul altor povestiri.

† TIMOTEI PRAHOVEANUL

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor 

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: