Pentru al doilea an consecutiv, din cauza pandemiei

Nu va fi organizată gala de decernare a Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia

> Printre candidaţii din acest an se numără şi poeţii originari din judeţul Suceava Nichita Danilov, Elena Ştefoi şi Matei Vişniec

Din cauza pandemiei de Covid-19, nici acum nu va fi organizată, pentru al doilea an consecutiv, gala de decernare a Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia, a declarat pentru Agerpres primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei. Dar CL Botoşani se va întruni, pe 15 ianuarie, de Ziua Culturii Naţionale, în şedinţă extraordinară, pentru a acorda titlurile de cetăţean de onoare poeţilor laureaţi la ediţiile a XXX-a şi a XXXI-a ale Premiului „Mihai Eminescu” – Opera Omnia, pe anii 2020 şi 2021.

Pentru premiul care va fi acordat în acest an au fost propuşi poeţii Adrian Alui Gheorghe, Leo Butnaru, Magda Cârneci, Daniel Corbu, Nichita Danilov, Marian Drăghici, Bogdan Ghiu, Emil Hurezeanu, Ioan Moldovan, Marta Petreu, Ion Pop, Ioan Es. Pop, Nicolae Sava, Octavian Soviany, Cassian Maria Spiridon, Arcadie Suceveanu, Eugen Suciu, Traian Ştef, Elena Ştefoi, Grete Tartler, Doina Uricariu, Lucian Vasiliu, Matei Vişniec, Vasile Vlad, Călin Vlasie şi George Vulturescu.

Potrivit Agerpres, Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia este organizat anual, pe 15 ianuarie, de Primăria Municipiului Botoşani, în parteneriat cu Consiliul Local Botoşani şi Fundaţia Culturală Hyperion – Caiete Botoşănene, cu sprijinul Uniunii Scriitorilor din România.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: