Fotbal

Foresta Suceava s-a ţinut destul de bine în primul amical al anului în Croaţia

Foresta Suceava a pierdut primul meci disputat în cadrul celei de-a opta ediţii a Arena Cup, turneu amical ce are loc în această perioadă în Croaţia.

Gruparea suceveană a cedat, la mijlocul acestei săptămâni, în faţa celor de la HNK Sibenik, cu scorul de 0-2, la finalul unui meci în care ocupanta locului 7 în prima liga croată a marcat ambele goluri în ultimele 11 minute, pe fondul numeroaselor schimbări din garnitura Forestei, care a avut în probe nu mai puţin de şapte jucători din spaţiul ex-iugoslav.

Foresta Suceava: C. Mihăescu – Pavletic, Simic, Bulat, Botezatu, Chelari, Samson, I. Marian, Safarovic, Olowaseun, Chika. Au mai intrat: Cimbru, Popovici, Arnold, Denkovic, Alexander, Manole, Bogovik, I. Mihaescu, Galit şi Terzik. Antrenori: Bogdan Tudoreanu şi Antoniu Stoian.

Cu prilejul turneului din Croaţia, Foresta Suceava şi-a adus şi un nou director tehnic, în persoana sârbului Kuzman Babeu, campion în Iugoslavia cu formaţia Obilic Belgrad în sezonul 1997/1998.

„Galben-verzii” mai au de disputat două meciuri în faza grupelor de la Arena Cup, cu croaţii de la NK Istra (sâmbătă) şi cu sârbii de la OFK Zarkovo (marţi).

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: