Volei masculin, Cupa României

Tânărul jucător sucevean Alexandru Raţă răsplăteşte încrederea acordată de campioana CSM Arcada Galaţi

CSM Arcada Galaţi, campioana en titre, a învins-o pe Dinamo Bucureşti cu scorul de 3-1 (25-18, 25-18, 18-25, 25-19), în deplasare, în prima manşă a sferturilor de finală ale Cupei României la volei masculin.

Dinamo este deţinătoarea Cupei României şi a câştigat în debutul actualului sezon şi Supercupa României, după 3-2 cu Arcada.

Suceveanul Alexandru Raţă a fost titular în victoria cu Dinamo şi s-a descurcat foarte bine. Diferenţa de valoare dintre cele două formaţii a părut foarte mare şi pentru că oaspeţii au făcut foarte multe puncte din serviciu. Doar centrul Sabirov a avut cel puţin 5, dar şi Bala şi Raţă au punctat şi ei prin aşi.

Returul va avea loc la o dată încă nestabilită, pentru că cea fixată iniţial, de 19 ianuarie, este imposibil de respectat, din moment ce în zilele de 18 şi 20 ianuarie Arcada dispută, la Galaţi, dubla cu Frankfurt, din Cupa CEV.

Sâmbătă, în alt meci din prima manşă a sferturilor, CSA Steaua Bucureşti a dispus de CS Olimpia Titanii Bucureşti cu scorul de 3-1 (25-27, 25-22, 25-18, 25-20), în deplasare.

În celelalte dueluri din sferturi, în noiembrie, CSŞ CNE LAPI Dej SCM Zalău a dispus de CS Ştiinţa Explorări Baia Mare cu 3-0, iar SCM „U” Craiova a trecut cu acelaşi scor de CSU Ştiinţa Bucureşti.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: