Consolidări pe râul Suceava, în dreptul zonei de agrement

Consolidarea malurilor râului Suceava în zona de agrement Suceava constituie una dintre preocupările majore din anul 2022 ale municipalităţii, după ce zona de agrement a fost deschisă publicului în luna octombrie a anului trecut. Anunţul a fost făcut de primarul Ion Lungu, care arată că proiectul „Revitalizare spaţiu public urban”, materializat în albia Sucevei cu finanţarea europeană nerambursabilă, nu a inclus şi amenajări de felul acesta.

„Căutăm soluţii împreună cu Apele Române, cu Ministerul Mediului, să pu-tem face o consolidare. Deşi proiectul nu o cere, aşa este corect, şi din punct de vedere estetic, dar şi al protecţiei la inundaţii” precizează primarul.

În august 2020, edilul-şef reitera că zona respectivă va fi protejată împotriva revărsării apei prin construirea unui dig de protecţie, dând ca exemplu, în acest sens, apărările de maluri cu acelaşi rol realizate pentru podul Unirii din aval. Şeful municipalităţii avea în vedere şi faptul că, din cauza precipitaţiilor abundente, suprafaţa pe care se lucra la amenajarea zonei de agrement fusese inundată. El ţinea să evidenţieze că „acolo a băltit apa, nu a venit viitura”, nefiind afectate, în vreun fel, bordurile şi aspersoarele pentru irigarea gazonului. La acel moment, Ion Lungu sublinia că demersurile pentru îndiguirea zonei de agrement demaraseră încă de pe 24 februarie 2020, însă, în martie şi aprilie, încetiniseră din cauza crizei de sănătate publică pricinuită de Covid-19. Licitaţia pentru desemnarea firmei de consultanţă a fost organizată abia în luna mai, iar contractul cu firma câştigătoare s-a semnat pe 6 iunie, cu termen de realizare de 30 de zile. Consultanţa constă în studiu topografic, studiu geologic, studiu de fezabilitate şi documentaţie tehnică pentru obţinerea avizelor necesare, în baza acestora urmând a se încheia un parteneriat cu „Apele Române”.

În şedinţa ordinară a lunii aprilie 2019, Consiliul Local Suceava a votat o hotărâre vizând aprobarea documentaţiei şi a indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii. Astfel, lucrările de consolidare, pe o lungime de 1.600 de metri, a malului drept al râului care traversează municipiul Suceava în zona Complexului comercial „Bazar”, au fost estimate la circa 6 milioane de lei.

Print Friendly, PDF & Email

Un comentariu

  1. Harry Twatter says:

    Nu stiu daca cineva se mira de prostia edilului sef. Bani ingropati fara nici o jena. fie ei si ‘iuropeni’ nerambursabili. Gandire politica la coarnele.plugului. Sa.faci nimic si sa te bati cu pumnu’n’piept e o arta. Unii cine Romania educata chiar apreciaza efortul.

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: