Ministrul Daniel Cadariu:

Organizaţiile de management al destinaţiilor vor produce efecte benefice

…Dacă structurile care le vor forma, atât din sectorul public, cât şi din cel privat vor conlucra

Înfiinţarea organizaţiilor de management al destinaţiilor (OMD), prevăzute în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), a stârnit interesul reprezentanţilor autorităţilor locale, ai asociaţiilor oraşelor, municipiilor şi comunelor, precum şi ai agenţiilor pentru dezvoltare regională, invitaţi să participe la şedinţa de lucru organizată marţi, 11 ianuarie a.c., la sediul instituţiei.

Întâlnirea a fost parte integrantă din programul de consultări regionale iniţiat de ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Constantin-Daniel Cadariu.

„Unul dintre cele mai importante proiecte de care turismul românesc are nevoie în aceste momente este înfiinţarea şi operaţionalizarea OMD-urilor, reformă pentru care sunt prevăzute 10 milioane de euro prin PNRR. Însă această nouă structură va produce efecte cu adevărat benefice doar dacă organizaţiile care o formează, atât din sectorul public, cât şi din cel privat, vor lucra împreună. Eforturile coordonate şi combinate vor aduce, astfel, un rezultat mai puternic şi valoros pentru destinaţie. Din acest motiv, am speranţa că întâlnirea care va avea loc săptămâna viitoare va pune bazele unei colaborări solide şi durabile pentru toţi factorii decidenţi din teritoriu. Avem o misiune comună: dezvoltarea şi prosperitatea acestei industrii” a declarat Constantin-Daniel Cadariu.

Activitatea unui OMD vizează creşterea calităţii resurselor umane din turism şi dezvoltarea produselor, a experienţei, dar şi a promoţiilor, vânzărilor şi activităţilor de marketing. Mai mult, o astfel de entitate contribuie decisiv la dezvoltare practică în ceea ce priveşte prezentarea destinaţiei în sine, aşa cum este întâlnită de către vizitator.

În cadrul discuţiei, accentul va fi pus şi pe identificarea unor soluţii eficiente, care să faciliteze atragerea de fonduri europene, în funcţie de nevoile specifice fiecărei destinaţii. Expertiza va fi oferită de invitaţi, care deţin o radiografie completă a zonelor pe care le reprezintă. Propunerile vor fi preluate şi analizate la nivelul ministerului, iar ulterior armonizate în vederea implementării, ni s-a precizat într-un comunicat de presă. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Un comentariu

  1. Another BS project to suck in EU money to be spent on fat politicians relatives for jobs with no deliverables and zero international visibility. It may need a rain season study too in the global warming context.
    any business should be able to write off marketing and promotional expenses with no need for organisational oversite control.
    Big government sucks!

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: