PSD cere modificări la legislaţia privind protecţia cetăţenilor faţă de creşterea galopantă a preţurilor la energie electrică şi gaze naturale

> Actuala lege nu oferă protecţie reală cetăţenilor, este de părere parlamentarul sucevean

Preşedintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, a anunţat, ieri, că PSD va solicita, în prima şedinţă a coaliţiei de guvernare, adoptarea în regim de urgenţă a unor modificări şi completări la legislaţia privind protecţia cetăţenilor faţă de creşterea galopantă a preţurilor la energie electrică şi gaze naturale.

„Este evident că actuala lege a plafonării preţurilor la energie, adoptată de fosta majoritate parlamentară, nu oferă o protecţie reală a cetăţenilor şi poate provoca un efect de domino, care să determine prăbuşirea unor instituţii şi companii strategice din economia românească. Pe lângă faptul că nu putem ignora impactul social negativ resimţit în mod direct de creşterea uriaşă a facturilor la energie, actuala evoluţie va determina scăderea dramatică a puterii de cumpărare şi creşterea numărului de români care vor intra în zona de sărăcie şi a deprivării materiale severe” a explicat senatorul social-democrat sucevean.

Ioan Stan a subliniat că, din acest motiv, PSD consideră că Guvernul şi coaliţia de guvernare trebuie să ia măsuri urgente pentru diminuarea acestor efecte negative şi pentru protejarea adecvată a populaţiei vulnerabile şi a companiilor româneşti.

„Toate aceste măsuri trebuie promovate rapid pe calea unei ordonanţe de urgenţă ori a unui proiect de lege care să fie adoptat de Parlament într-o sesiune extraordinară” a menţionat senatorul.

Ioan Stan spune că, între soluţiile pe care PSD le propune, este acordarea de vouchere de energie consumatorilor vulnerabili, astfel încât să se evite procedurile birocratice şi să se asigure o protecţie reală pentru această categorie.

„De asemenea, vom solicita simplificarea procedurilor de plată a compensaţiilor pentru furnizorii de energie, astfel încât activitatea acestora să nu fie afectată, precum şi reglementarea unor sancţiuni pentru furnizorii de energie care nu respectă plafoanele impuse de legislaţia în vigoare” a spus liderul social-democrat.

El a mai arătat că PSD propune şi extinderea schemei de ajutor de stat pentru marii consumatori din energie din economie şi la IMM-urile afectate puternic de creşterea preţurilor la energie electrică şi gaze naturale.

„După cum am promis, am venit la guvernare cu soluţii, pentru că românii merită să trăiască într-o Românie stabilă din punct de vedere economic, predictibilă şi cu politici publice echitabile pentru toată lumea” a concluzionat Ioan Stan. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: