La sărbătoarea Botezului Domnului

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor va oferi credincioşilor Agheasma Mare în 20.000 de sticle

Evenimentele liturgice de la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava – Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou, prilejuite de sărbătoarea Botezului Domnului din acest an, se vor desfăşura cu respectarea tuturor normelor sanitare în vigoare, s-a anunţat pe site-ul ArhiepiscopiaSucevei.ro.

Potrivit informaţiilor transmise credincioşilor pe această cale, azi – Botezul Domnului (Boboteaza) – programul este următorul: ora 7.30 – Miezonoptica; ora 8 – Acatistul Botezului Domnului; ora 9 – Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, împreună cu părinţii slujitori ai Catedralei Arhiepiscopale din Suceava, pe scena amenajată în curtea Mănăstirii Sfântului Ioan cel Nou.

La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţia Sa va oficia Slujba sfinţirii celei mari a apei (Agheasma Mare).

S-a precizat că, pentru a se evita aglomerarea credincioşilor, cei prezenţi la Catedrala Arhiepiscopală vor primi Agheasma Mare în 20.000 de sticle, îmbuteliate în zilele de 5 şi 6 ianuarie a.c. „Credincioşii sunt rugaţi să respecte restricţiile sanitare impuse de autorităţi, pentru prevenirea răspândirii infecţiei cu noul Coronavirus.”

De la ora 16 vor urma Ceasul IX, Vecernia şi Litia;  de la ora 18.45 – Paraclisul Sfântului M. Mc. Ioan cel Nou.

Vineri, 7 ianuarie, Soborul Sf. Proroc Ioan Botezătorul, programul va fi următorul: ora 7 – Miezonoptica, Utrenia; ora 9 – Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur.

Print Friendly, PDF & Email

Un comentariu

  1. Bongwater says:

    Daca arhiepisatocopia este asa preocupata de binele oamenilor si doreste ca tot mujicul sa aiba access la apa sfinta, de ce nu trimite preacuviosii la Berchisesti sa sfinteasca captarea de apa?
    Astfel intregul oras poate beneficia de apa sfintita la robinet.
    Adica aproape intregul oras mai putin partea aia care nu are apa potabila din lipsa sistemului de transport care nu a facut o prioritate pe lista lui Lungu – aia cu 40 prioritati pentru 2022.
    Stii… cand ai 40 de prioritati defapt nu ai nici una.

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: