Ţais!…

„Ţais!”, asta vine de la zeiss şi e ceva nemţesc. Neamţ, mai departe, vine de la slavi – dar poate la fel de bine să vină şi de la unguri, turci, greci, albanezi, care folosesc o vocabulă apropiată ca să-i desemneze generic pe aceiaşi… nemţi, cu deosebire însă pe cei din spaţiul german şi austriac şi toate ale lor, bune şi rele ori numai văzute ca bune şi ca rele. La noi a căpătat şi înţelesul de străin, iar străinul de orice neam, inclusiv cel autohton, era venetic şi acesta a fost şi mai este încă privit rău în comunităţile mici şi strâns închegate, conservatoare. Rău pentru că el – neamţul, străinul, veneticul etc. – n-a adus niciodată binele şi nu-l aduce până astăzi în ochii făcătorilor şi folositorilor majoritari ai limbii – cei care impun înţelesurile. Şi poate fi adevărat că în discuţie e aici binele într-o ipostază a lui proximă, binele imediat, concret şi personal, cel al cărui noroc românul simplu nu l-a avut niciodată în istorie. Asta este viziunea, iată, oricâte strădanii s-ar depune şi de orice fel ar fi ele şi oricâte vânticele prosteşti şi trecătoare ca „vrem o ţară ca afară” ori „suntem marginea/ coada/ fundătura lumii civilizate” ar fi să bată peste spaţiul mioritic.

Nu e de susţinut, fireşte, că n-ar trebui şi că n-ar exista deloc schimbare adusă de neamţ, străin, venetic, însă dacă ar fi fost vreodată altfel, adică schimbarea să fie radicală, totală, am fi dispărut din istorie – şi în ciuda eforturilor unora dinăuntru şi din afară în acest sens, asta nu s-a întâmplat. Şi tot aşa, nu e de susţinut că n-a existat schimbare accelerată şi brutală sub influenţa neamţului, străinului, veneticului, mai ales cu începere din secolul al XIX-lea, dar poate chiar de pe la 1700 ori poate că şi mai de mult timp, şi că ea nu ne-a făcut uneori bine, mai ales unul general însă, aproape abstract sau chiar cu multe feţe rele pentru românul simplu, şi că nu ne-a zăpăcit în egală măsură.

Tocmai în atare context discuţia, numai aparent lingvistică, despre nemţi, nemţeşte, nemţire – cu detaliul de neignorat al originii nu atât etimologice, cât de mentalitate, culturală, a cuvântului. De fapt, un aspect de conţinut pe care uzul actual, adevărat că tot mai redus, îl colportează şi îl reactivează de fiecare dată şi e uşor de constatat, dacă vrem, cum el ne direcţionează şi ne domină, ca vorbitori, elementele personale de conţinut şi chiar de mentalitate. Ştim azi că există germani, austrieci, olandezi, francezi, britanici, nordici, spanioli, portughezi, italieni etc. – chiar cu detalii la o adică, dar în esenţă, ştim mai ales în baza a ce şi cum sunt ei pentru noi. Procesualitatea este adică aceeaşi care i-a pus cândva pe aproape toţi aceştia sub eticheta de nemţi. Inclusiv dacă îi privim ca prielnici, binefăcători, buni. Sunt conjunctural aşa sau într-o percepţie personală. Iată, în reprezentarea noastră comună, real ori nu, britanicii au ţinut cu turcii şi ne-au abandonat lui Stalin, olandezii au un interes portuar, austriecii vor lemnul nostru, germanii, singuri sau în tandem cu francezii, chiar dacă ăştia…

Dar e obligatoriu de spus că atitudinal şi ca reacţie comportamentală obişnuită – nu provocate prin agitatori interesaţi, nu la cazuri de strânsoare – cred că ne-am manifestat întotdeauna în relaţie cu această alteritate, în ciuda calificării ei ferme ca fiind rea şi reprezentând răul, fără absolutizări, mai curând tolerant, îndurând, extrăgând din situaţie minimalul binele posibil. Încât, în acelaşi timp în care s-au asociat străinul şi răul („Cine a-ndrăgit străinii…” şi „Neamţu-i neamţ, nu se uită la tine că eşti om…”), am adoptat şi adaptat casa nemţească şi straiul nemţesc, precum şi sumedenie de altele a căror sorginte s-a pierdut pe drumul asimilării. Dacă însă întrebăm limba, ea ne poate da în această privinţă o idee atât de convingătoare, încât o putem… refuza.

L-am adoptat, iată, şi pe acel ceva complicat devenit „ţais!”. Nu cuvântul – folo-sit cu totul rar, probabil că necunoscut multor români sau cunoscut ca zeiss – este aici important. El vine de la numele de familie al unui… neamţ german (!) care a devenit nume de firmă, apoi de marcă, de brand şi pe urmă simbol al calităţii, al performanţei adevărate, al consecvenţei, perseverenţei şi excelenţei în precizie, exactitate… Lucruri nemţeşti! Importantă este „ţais” ca unealtă – a recunoaşterii şi apreciere emoţionale a calităţii absolute şi a satisfacţiei în legătură cu aceasta. „Ţais!” nu este firma Zeiss, ci un superlativ românesc al admiraţiei faţă de calitatea fără cusur a unui lucru sau a unui fel de a face un lucru. Nu ştiu dacă nemţii spun admirativ „Ţais!”, dacă au şi ei acest superlativ, dacă ei l-au inventat şi noi l-am preluat. Cert însă, ei sunt producătorii realităţii din care vine poveste asta.

O poveste interesantă, în ce ne priveşte, sub cel puţin două aspecte. Pune, mai întâi, în relaţie nemijlocită – şi de bună vecinătate –, sigur că efect al istoriei, slavul neamţ cu germanul ţais. Prin urmare, vine o zi în care în mentalitatea noastră se reţine că ţaisul vine de la străinul neamţ şi probabil că, în felul nostru de a relativiza, am contextualizat de îndată: germanul. Fapt e că până azi ceea ce e făcut de germani este… „marcă germană!”. Iar prin extensie şi extrapolări, tendinţa cvasigeneralizată de a conchide că …ştiu ei ce fac, sunt nemţi. Dar poate că şi mai important este ţaisul ca formă de apreciere – pentru că dacă există „Ţais!” înseamnă că se conştientizează sub asistenţa exemplului concret categoria calităţii impecabile, iar asta implică operaţiuni de ierarhizare în interiorul calităţii, adică apar un mijlociu, un tolerabil şi nesatisfăcătorul, precum şi un opus al calităţii. Nu cred că nu s-a ierarhizat întotdeauna – limba română a dezvoltat un veritabil arsenal de grade de comparaţie. Dar experienţa şi mentalitatea au şi compromis, prin aceeaşi înclinaţie relativizatoare, acest arsenal. Au făcut ca nuanţele, secundarul, conotativul să devină mai importante decât înţelesul de bază. Este cât trebuie de vizibil astăzi faptul în situaţia, la îndemâna oricui, că „bun” spus despre un lucru poate fi mai convingător decât „foarte bun” spus despre calitatea acelui lucru.

„Ţais!” însă, având-şi acţiunea sprijinită de contemporaneitatea lui şi de materialitatea şi concreteţea producătorului în sine şi a exemplelor pe care acesta le tot furnizează celor interesaţi să le vadă, a rămas neatins deasupra tuturor superlativelor, dar şi în puterea de a arăta cu degetul spre opuşii lui, care dau azi un întreg dicţionar perifrastic: „merge şi aşa”, „de-a valma”, „la hurtă”, „de mântuială”, „lasă-mă să te las”, „avion legat cu sârmă”, „de-a golăneala prin târg”…

Nu dă încă şi satisfacţie acţiunea pe care o presupune existenţa şi circulaţia unor astfel de frageologisme. Probabil că e încă timpuriu câtă vreme putem concepe ceva de genul „meritocraţiei” cu înţelesul că celui cu merite de un fel sau altul îi acorzi o bonificaţie politico-administrativă. Şi chiar mai mult, vorbim de „meritocraţie” în campanie şi facem… mediocraţie în rest. Şi câtă vreme supravieţuieşte şi este activă baronadiada feudală care face ca suzeranul să-şi promoveze vasalul în orice poziţie de autoritate sau de competenţă numai pe considerentul că acesta este ascultător (de voie sau de nevoie). Şi câtă vreme, de bună seamă, „România educată” umple palierele evaluării şi ale deciziei publice şi rafturile destinate modelelor cu impostori, cu specializaţi în păcălirea startului şi în parvenire, cu performanţi în luarea statului în captivitate, cu şcoliţi pe cârpite cu studii neacreditate sau în forme de specializare străine de care auzi o singură dată în viaţă.

Există deocamdată „Ţais!” parcă numai spre a ne ajuta să vedem unde ne aflăm faţă de el.

AUREL BUZINCU

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: