Astăzi, în Suceava

Alimentarea cu gaze naturale pe 13 străzi va fi sistată temporar

Delgaz Grid a anunţat că astăzi, începând cu ora 9, va sista temporar alimentarea cu gaze naturale la consumatori din municipiul Suceava, de pe străzile Mărăşeşti, Oituz, 6 Noiembrie, Gherasim Buliga, Arcaşilor, Mihai Eminescu, Veronica Micle, Mihai Viteazul, Zamca, Dragoş Vodă, Cireşoaia, Mărăşti şi Zimbrului.

Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea lucrărilor specifice la sistemul de distribuţie, cel mai probabil începând cu ora 12.

Delgaz solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.

„În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie)” a transmis Delgaz Grid.

Compania a precizat că regretă disconfortul creat şi că mulţumeşte pentru înţelegerea şi sprijinul acordat în desfăşurarea acestor lucrări. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: