Cernăuţi, acum un veac (38)

„Ruşii sunt ca elefanţii”

Motto: Armeni. „Paris, 6 Aprilie. Delegaţia armeană la conferinţa de pace a dat cetire unei telegrame, în care se arată că zilnic în Armenia mor câte 2000 de persoane de foame.” („Glasul Bucovinei”, 9 aprilie 1919)

Deznaţionalizare. „Pe la finele anilor ’50, în RSS Moldovenească, «roata roşie», deznaţionalizarea brutală şi anihilarea silenţioasă îşi făcuseră efectul. În Chişinău limba română se mai vorbea doar pe la Institutul pedagogic. Studenţii traversau zilnic parcul catedralei. Seara reveneau la cămin vorbind încetişor în limba lor maternă. În colţuri întunecate, printre tufari, îi pândeau huliganii rusofoni din oraş. Se repezeau fulgerător (spunându-le în rusă – n.n.): «Vorbeşte ca oamenii, ţărane!». Adeseori se lăsa cu bătaie. Ca martor ocular, m-am încăierat şi eu de multe ori. Printre noi, studenţii de la ţară, aveam şi un exemplar mai altfel. Un orăşean, crescut la Bălţi. Era mai mare de ani, cu armata făcută. Se evidenţia: chipeş, stilat, mare şugubăţ. Pe noi, tineri modeşti de la ţară, umorul său ne distra, ne încuraja. Vorbea ruseşte impecabil, fără pic de accent. Când apărea sâmbăta seara la ringul central de dans, fetişcanele de oraş trepidau. Se bucura de succes şi la studentele mai stilate, din grupele ruseşti. Unii colegi îl invidiau… M-a văzut odată în faţa oglinzii, încreţit de durere. Îmi pipăiam o vânătaie proaspătă sub ochi. Râzând, şi-a exprimat compasiunea: «Răbdare, Druc, răbdare! Na, nişte odecolon şi puţină vată. Tamponează, că ajută. Asta e, rusnacii se poartă urât… Ne vom revanşa cumva. Ei ne freacă pe noi… Dar şi noi, moldovenii, pe… rusoaice. C’est la vie!»”. (Mircea Druc). „Ţiganca”. ”„Prin bătălia de la Ţiganca” se înţelege ansamblul luptelor grele purtate pentru forţarea liniei Fălciu – Bogdăneşti şi cucerirea zonei puternic fortificate de dincolo de Prut, cu centrul în localitatea Ţiganca, lupte care au luat forme extrem de dure în zilele de 4-12 iulie 1941. Acest sector era extrem de important ca urmare a poziţiei sale pe Prutul mijlociu, a existenţei celor două poduri, de şosea şi cale ferată, la intersecţia unor linii de comunicaţie din Basarabia centrală şi de sud-est. Configuraţia terenului a creat probleme ofensivei: dincolo de Prut se întindea o luncă joasă, pe valea Tigheciului, urmată de dealurile Toceni, Cania, Epureni, întreaga zonă dispunând de puternice linii întărite. La acestea s-au adăugat ploile intense din acele zile, care au umflat pâraiele şi au creat noi dificultăţi înaintării trupelor române. În luptele pentru eliberarea Nordului Bucovinei şi a Basarabiei – etapă semnificativă a războiului nostru în est, sfârşită la 26 iulie 1941 – pierderile trupelor române s-au ridicat la 4.271 morţi, 12.326 răniţi şi 6.168 dispăruţi. Reconstrucţia Cimitirului de Onoare de la Ţiganca s-a încheiat la 1 iunie 2006, la Sfânta Sărbătoare a Înălţării Domnului – Ziua Eroilor României, atunci când a şi fost inaugurat. În loc de concluzie vom reţine că, încă la 1936, neîntrecutul Nicolae Iorga s-a destăinuit jurnalistului I. Joldea Rădulescu: «Paradoxul este acesta: cât timp nu ne atacă, trebuie să opunem Rusiei – dacă putem, bineînţeles – armata altora, armata Europei întregi. Dacă aceasta nu se poate, dacă Europa va fi divizată…, noi trebuie să stăm deoparte. Altfel, suntem distruşi… Noi trebuie să ne ferim ca de foc să irităm pe ruşi, întâi, fiindcă suntem prea aproape de ei şi al doilea, fiindcă ruşii sunt ca elefanţii: nu uită niciodată…»”. (Vlad Mischevca). Jurământ. „Istoricul bucovinean Ion Grămadă (1886-1917), căzut pe frontul vrâncean în marele Război de Întregire a Neamului, publica, în 1912, o carte de mici dimensiuni din care aflăm că, prin răscrucile Cernăuţilor, crainicul călare Calmuschi urla (la 11 octombrie 1777 – n.a.) din adâncul bojogilor: «Se dă de ştire fiecărui locuitor al ţinutului Bucovinei că binevoind Măriile lor împărăteşti şi crăieşti, prea buna şi milostiva maică a noastră Maria Theresia şi prea luminatul împărat şi domn Iosif al II-lea, să ne ia în prea puternica Lor pază, ca supuşi credincioşi ai lor, trebuie pentru aceasta mâine la orele 9 dimineaţa să facem jurământ de credinţă şi de supunere stăpânilor ţării noastre». Şi uite aşa, pe 12 octombrie 1777, satrapii Vienei regizară un circ grotesc, prin care «tunurile bubuiră de 36 de ori după olaltă», anunţând lumii că Bucovina a trecut pe veci în stăpânirea Austriei. (…) Curgea vinul ca dintr-un izvor, iar lumea îl lua cu cofele, cu canele, cu ulcelele şi cu pumnii. (…) Muzica cânta, lumea bea, juca sau se acăţăra pe copaci, în vreme ce străinii… băteau din palme şi încurajau pe «mojici» ca să-şi arate iscusinţa.” O festivitate în stilul… rafinamentului vienez prin care se credea că, «înveselind cu de-a sila inimile», se putea asigura şi dragostea bieţilor bucovineni… Cine îşi mai aminteşte că în acea noapte de 12 octombrie 1777, la mănăstirea Putna, «la miezul nopţii, Buga, clopotul cel mare, a început să sune de sine, întâi încet, apoi tot mai tare şi mai tare»?”. (Mihai Ogrinji). Debut. „Tot în „Glasul Bucovinei” el (Sextil Puşcariu – n.a.) a asigurat debutul poetic al lui Lucian Blaga, pe care-l prezenta ca deschizător de drum în poezia românească. În memoriile sale, Silvia T. Bălan menţiona că în iarna lui 1919 S. Puşcariu ar fi organizat o şezătoare literară, consacrată tânărului poet, la care ar fi spus: «De aici, din Bucovina, l-am lansat pe ardeleanul Lucian Blaga. Nu e oare acest fapt, în felul lui, un simbol al unirii noastre spirituale, ca o încununare a unirii teritoriale?» (Dragoş Olar, „Mesaje din trecut”). Mai jos, din arhiva „Glasului Bucovinei” – pentru care-i mulţumesc „starostelui” bibliotecarilor români din Cernăuţi, Vladimir Acatrini, reproduc primele poezii ale junelui Blaga, publicate în ediţia gazetei din 9 aprilie 1919: Legendă. „Strălucitoare’n poarta raiului sta Eva:/ Privea cum rănile amurgului se vindecau pe boltă/ Şi visătoare Muşca din mărul,/ Ce i l-a ’ntins ispita şarpelui… / Fără de veste/ Un sâmbure i-ajunse Intre dinţi…/ Mirată, Eva-l suflă’n vânt,/ Iar sâmburele se pierdu’n ţărână, unde încolţi…/ Un măr crescu acolo şi alţii îl urmară/ Prin lungul şir de veacuri:/ Şi trunchiul aspru şi vânjos al unuia din ei a fost acela./ Din care fariseii meşteri/ Ciopliră crucea lui Isus…/ Oh, sâmburele negru aruncat în vânt/ De dinţii albi ai Evei…”; Isvorul nopţii. „Frumoaso,/ Ţi-s ochii aşa de negri încât seara/ Când stau culcat cu capu’n poala ta/ Îmi pare/ Că ochii tăi, adâncii, sunt isvorul,/ Din care curge/ Noaptea peste văi şi preste munţi/ Şi preste şesuri,/ Acoperind pământul/ C’o mare de’ntuneric…/ Aşa-s de negri ochii tăi/ Lumina mea!…” P.S. Ultima poezie este şi textul unui frumos cântec, interpretat – dacă nu mă înşel – de regretatul Florin Bogardo.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: