În judeţ, de la debutul campaniei

Peste 21.500 de persoane s-au vaccinat gratuit împotriva gripei sezoniere

Purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Suceava, consilier Gabriela Băncilă, a declarat, miercuri, că de la începutul campaniei de vaccinare antigripale şi până în prezent, în judeţ s-au vaccinat 21.562 de persoane.

Gabriela Băncilă a spus că DSP Suceava a recepţionat aproximativ jumătate din cantitatea de vaccin gripal solicitată Ministerului Sănătăţii, respectiv 34.815 doze de vaccin Vaxigrip.

Ea a precizat că ultima tranşă de vaccin gripal, însumând 11.940 de doze, a fost primită în data de 11 noiembrie a.c. şi este distribuită cabinetelor medicilor de familie, conform catagrafiei, pentru vaccinarea persoanelor vulnerabile, respectiv gravide, copii şi bolnavi cronici.

În cadrul campaniei de vaccinare antigripală gratuită a Ministerului Sănătăţii (MS) vor fi imunizate, cu prioritate, persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personalul medical, precum şi gravide, conform recomandărilor OMS şi ECDC, s-a precizat într-un comunicat de presă al MS de la începutul lunii octombrie. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: